Trei noutăţi sunt în pachetul de înaintare, cu Savin şi Buruiană în prima linie şi Immelman în cea de-a doua, şi trei pe linia de treisferturi, cu Conache, Sikuea şi Gontineac.
„A fost o săptămână bună de pregătire, ne-am axat foarte mult pe apărare şi pe jocul la sol, încercând să avem o altă viteză a atacului decât am avut până acum. Echipa îşi doreşte să arate o altă faţă în acest meci, toţi ne dorim revanşa şi mai ales, să demonstrăm că la Botoşani a fost doar o întâmplare şi că putem mult mai mult, putem face un joc mult mai bun. Îmi doresc să ajut echipa, să dau tot ce am mai bun şi la final să ieşim victorioşi şi să terminăm această campanie europeană cu moralul ridicat pentru a avea o evoluţie cât mai bună în meciurile internaţionale din vară”, a declarat Iulian Hartig.
Cele două echipe s-au mai întâlnit o dată în acest sezon al Campionatului European, Portugalia impunându-se la Botoşani, cu 34-6.
Meciul dintre naţionala României şi Portugalia va avea loc duminică 16 martie, la Centro Desportivo Nacional do Jamor, lângă Lisabona, de la ora 17:00 (ora României).
Echipa de start a României: 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ştefan Buruiană (USON Nevers), 3. Gheorghe Gajion (Stade Montois), 4. Nicolaas Immelman (CSM Ştiinţa Baia Mare), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Matthew Tweddle (CSA Steaua), 7. Cristi Boboc (CSA Steaua), 8. Adrian Mitu (Soyaux – Angouleme XV Charente) , 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Hinckley Vaovasa (CS Dinamo), 11. Taliauli Sikuea (CSM Ştiinţa Baia Mare), 12. Taylor Gontineac (Beziers), 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Iliesa Tiqe (SCM USV Timişoara), 15. Marius Simionescu (căpitan; SCM USV Timişoara). Antrenor: David Gerard.
Rezerve: 16. Tudor Butnariu (SCM USV Timişoara), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Adrian Moţoc (Biarritz), 20. Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), 23. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), 24. Marius Iftimiciuc (Carcassonne).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)