Ministrul Educaţiei va încuraja implementarea mai eficientă a unui mecanism care să permită semnalarea anonimă a activităţilor legate de droguri în şcoli / Daniel David cere facilitarea accesului la pachete integrate de tratamente medicale şi psihologice

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a participat, marţi, la dezbaterea despre traficul şi consumul de droguri în şcoli şi licee, organizată de Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupţiei şi Petiţii din Senatul României. Ministrul a anunţat că va încuraja implementarea mai eficientă a unui mecanism care să permită semnalarea anonimă a activităţilor legate de droguri în şcoli şi în jurul acestora şi cere facilitarea accesului la pachete integrate de tratamente medicale şi psihologice.

Ministerul Educaţiei anunţă, marţi după-amiază, participarea ministrului Daniel David la dezbaterea despre traficul şi consumul de droguri în şcoli şi licee, organizată de Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupţiei şi Petiţii din Senatul României.

”Alături de alte aspecte relevante (ex. mii de activităţi antidrog derulate anual în sistemul de educaţie ), ministrul a punctat ideea că avem deja multe forme (reglementări) bune în zona combaterii traficului şi a consumului de droguri, dar că trebuie să le dăm conţinut şi să le facem să funcţioneze mai bine”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, acest lcuru se poate face ”prin abordări integrate raţional la cel puţin trei niveluri”:

(1) Zone curate, fără droguri şi dealeri, în jurul şcolilor şi în şcoli;

(2) Prevenţie primară şi secundară bazată pe dovezi, făcută de specialişti din domenii diverse, coordonaţi în intervenţii validate ştiinţific de specialişti în psihologia modificărilor cognitiv-atitudinale şi comportamentale, incluzând aici şi educaţia cadrelor didactice (şi, în general, a întregului personal din şcoli) şi a părinţilor

(3) Unităţi de tratament medical şi psihologic, inclusiv pentru prevenţie terţiară şi prevenirea recăderilor, toate bazate pe dovezi.

”Pentru a facilita nivelul 1, ministrul a remarcat colaborarea foarte bună cu ministerele/autorităţile responsabile de siguranţă şi ordine publică (ex. ministrul afacerilor interne) şi a anunţat că va încuraja implementarea mai eficientă a unui mecanism care să permită semnalarea anonimă a activităţilor legate de droguri în şcoli şi în jurul şcolii. La nivelul 2 ministrul a punctat necesitatea unor intervenţii cât mai personalizate, în care se alternează mijloacele bazate pe „pedepse” (descurajare) şi „recompense” (ex. cultură personală şi organizaţională antidrog, activităţi alternative, precum sportul etc.). Tot aici ministrul a punctat noile discipline/module de învăţare legate de stilul de viaţă sănătos şi educaţia pentru sănătate din noile planuri-cadru propuse recent la nivelul învăţământului liceal”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.

Potrivit reprezentanţilor acestuia, la nivelul 3 ministrul a insistat pentru facilitarea rapidă a accesului la pachete integrate de tratamente medicale şi psihologice bazate pe dovezi.

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, în 21 februarie, la Medika TV, că prevenirea consumului de droguri trebuie să se facă printr-o acţiune pe mai multe niveluri, dar primul dintre acestea este controlul spaţiului din jurul şcolilor.

”Dacă nu reuşim să împingem din jurul şcolilor dealerii, dacă nu reuşim să blocăm intrarea în şcoală a drogurilor, avem o problemă”, afirma ministrul.

Ulterior, la acelaşi post, Daniel David a afirmat că lucrurile ”arată foarte prost” în şcoli din perspectiva consumului de droguri, de aceea se caută soluţii.

El vorbeşte despre crearea unei ”arhitecturi” de instituţii care se lupte cu acest flagel, dar precizează că, în primul rând, părinţii trebuie să intervină.

 

 

 

Superliga: Dorinel Munteanu a fost numit antrenor al echipei Sepsi OSK

Crin Antonescu îl cheamă pe fostul șef SRI să vine în campanie cu el: NU sunt produsul lui Hellvig