Camera Consultanţilor Fiscali cere clarificări despre impozitul minim pe cifra de afaceri şi pe activitatea de petrol şi gaze

„Am identificat în practică un comportament neunitar în aplicarea acestor prevederi legale de către operatorii economici. Unii dintre aceştia, în analiza impozitului pe profit, au interpretat legislaţia luând în considerare faptul că impozitul pe profit este mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri, aşa încât au declarat şi plătit impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA de 1%) pentru anul 2024, chiar dacă au obţinut venituri şi din activitatea de petrol şi gaze”, se arată în adresa CCF.

Potrivit consultanţilor fiscali, alţi operatori economici au înţeles că trebuie să declare şi achite impozitul pe profit datorat pentru anul 2024, indiferent de valoarea acestuia raportat la IMCA şi, suplimentar acestuia, impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS de 0,5%).

„Înţelegerea noastră, la nivelul anului 2024, este că agenţii economici care obţin venituri şi din derularea activităţilor conform codurilor CAEN referitoare la petrol şi gaze, pe lângă veniturile obţinute din derularea activităţii curente, au obligaţia de a achita un impozit suplimentar impozitului pe profit, respectiv un impozit specific pe cifra de afaceri”, a afirmat Dan Manolescu, preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali.

Camera Consultanţilor Fiscali susţine că agenţii economici care au obţinut venituri, la nivelul anului 2024, atât din activitatea comercială de bază (alta decât domeniul petrol şi gaze), cât şi venituri, chiar incidentale/minimale, din activităţi economice din domeniul petrol şi gaze, conform codurilor CAEN expres prevăzute în legislaţia fiscală aplicabilă, sunt obligaţi să achite impozitul pe profit conform art. 13 din Codul fiscal şi un impozit suplimentar (ICAS), conform art. 18^3 din Codul fiscal – în vigoare în anul 2024.

CCF solicită Ministerului Finanţelor să confirme dacă aprecierea cu privire la aplicarea legislaţiei incidente anului 2024 este una corectă.

„Pentru anul 2024 nu se mai pot realiza modificări legislative şi, prin urmare, este lipsit de eficienţă ca la această oră să mai reiterăm criticile cu privire la caracterul injust şi chiar lipsit de logică al cuprinderii în baza de impozitare a ICAS a veniturilor din activităţile care nu au nicio legătură cu sectorul de petrol şi gaze vizat, de altfel, de lege. Astfel, aceste clarificări sunt necesare doar pentru a evita aplicarea incorectă şi neunitară a legislaţiei fiscale la nivelul anului fiscal 2024 de către contribuabili şi sancţionarea lor drastică de către Fisc la o dată ulterioară”, a declarat Doru Dudas, preşedintele Comitetului Fiscal al CCF.

Guvernul a adoptat pe 31 ianuarie un act normativ prin care se stabileşte obligaţia de plată a impozitului suplimentar pe cifra de afaceri pentru toate persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale.

„Potrivit noilor reglementări, se stabileşte obligaţia de plată a impozitului suplimentar pe cifra de afaceri (ICAS) pentru toate persoanel juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale. Ordonanţa indică codurile CAEN corespunzătoare activităţilor principale sau secundare desfăşurate în sectoarele petrol şi gaze naturale, clarifică sfera de aplicare a ICAS prin instituirea unor reguli specifice în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată pentru persoanele juridice străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri, prestează servicii pe teritoriul României sau livrează bunuri de pe teritoriul României, desfăşurând activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale, dar care nu au înregistrat un sediu permanent în România”, arată Guvernul.

Executivul menţionează că pentru a reduce riscul de neplată a impozitului se instituie reguli pentru constituirea de către aceste persoane juridice a unei garanţii de 1.000.000 euro, precum şi reguli pentru desemnarea unui reprezentant pentru calcularea, declararea şi plata acestui impozit.

Prin ordonanţă se stabileşte, de asemenea, excluderea din sfera de aplicare a ICAS, în anumite condiţii, a contribuabililor care au obţinut venituri din vânzarea combustibililor solizi, naftalinei, uleiului pentru încălzire, petrolului lampant, hidrogenului, produselor lubrifiante şi de răcire.

Actul normativ instituie şi reguli de aplicare/ieşire din cadrul sistemului de impozitare, pentru persoanele juridice care încep/înceează să desfăşoare activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale, se clarifică faptul că ICAS nu intră în sfera de aplicare a convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alt stat şi se efectuează corelări tehnice necesare ca urmare a modificărilor/completărilor propuse.

Putin respinge încetarea completă focului și lovește din plin Ucraina: atacuri nimicitoare asupra infrastructurii civile

Ucraina cumpără gaze naturale lichefiate din SUA, în contextul discuţiilor Trump-Putin privind încheierea războiului