„Venezuela are obligaţia de a-i primi pe cetăţenii săi din Statele Unite. Acesta nu este un subiect de dezbatere sau negociere”, a scris el pe reţeaua socială X.
„Dacă regimul Maduro nu acceptă un flux constant de zboruri de deportare, fără scuze sau întârzieri, Statele Unite vor impune noi sancţiuni severe şi crescânde”, a adăugat Rubio.
De la învestirea preşedintelui Donald Trump pe 20 ianuarie, sute de venezueleni au fost expulzaţi din Statele Unite.
Cu toate acestea, republicanul a considerat că Venezuela nu a respectat „ritmul rapid convenit” al repatrierilor şi, ca măsură de retorsiune, a suspendat autorizaţia companiei petroliere Chevron de a opera în Venezuela, privând Caracasul de un venit important.
Trei avioane transportând peste 200 de migranţi venezueleni, acuzaţi de Washington că fac parte din banda criminală Tren de Aragua, au aterizat luni în El Salvador care i-a trimis într-o închisoare de înaltă securitate.
Majoritatea venezuelenilor beneficiau de un statut special (TPS) care le-a fost acordat de către fostul preşedinte Joe Biden şi care i-a protejat de expulzare. Dar Trump a suspendat TPS pentru venezueleni pe 29 ianuarie.
Aproape opt milioane de venezueleni au fugit de criza economică şi politică gravă pe care o traversează ţara lor din 2014. Migranţii au plecat iniţial în ţări din America Latină, în special în Columbia, Peru şi Chile.
Ulterior au început să se îndrepte spre Statele Unite, traversând pe jos periculoasa junglă Darien, situată între Columbia şi Panama.