VIDEO Asta nu s-a mai pomenit în România: Peste 2.000 de persoane au participat la festivitatea de încheiere a reabilitării unei străzi

În cadrul evenimentului, intitulat „Forfota de primăvară pe Strada Harghita”, participanţii au putut să afle informaţii despre firmele care activează în zonă, au participat la sesiuni de test-drive sau la întreceri sportive.

Pe un segment din Strada Harghita, care a fost închis traficului, au fost expuse vehicule retro şi motociclete, iar participanţii au putut vedea utilajele folosite în timpul procesului de modernizare a drumului.

Totodată, au fost amenajate mini-terenuri în care copiii au jucat fotbal sau „hochei pe asfalt”, iar din program nu au lipsit o paradă pe biciclete, ciclism de îndemânare sau aruncări la coş.

De asemenea, pentru cei mici au fost organizate activităţi diverse, inclusiv pictură pe faţă, ateliere de creaţie sau jocuri variate.

Fanfara din Miercurea-Ciuc a susţinut mini-concerte, iar cei prezenţi au putut participa şi la flash mob-uri, organizate de Teatrului Coregrafic Secuiesc Harghita şi un studio de dans din oraş.

La eveniment au fost prezente şi mai multe instituţii şi organizaţii neguvernamentele, printre care asociaţiile persoanelor cu dizabilităţi locomotorii şi deficienţe de vedere, care şi-au prezentat activitatea.

Tronsonul reabilitat din Strada Harghita are 1.370 de metri, investiţia de reabilitare având o valoare de aproape 23 de milioane de lei, din care cea mai mare parte a fost finanţată din bugetul oraşului, cu peste 15,6 milioane de lei. Restul banilor au venit din fonduri europene şi din bugetul naţional.

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat, pentru AGERPRES, că este important ca firmele din zona industrială să prospere, motiv pentru care municipalitatea s-a gândit ca, după finalizarea lucrărilor la artera respectivă, să organizeze un eveniment prin care companiile şi locuitorii din oraş şi din regiune să se cunoască.

Potrivit primarului, că ar fi normal ca, în fiecare an, să existe o zi a porţilor deschise în zona industrială, iar oamenii să poată vizita capacităţile industriale şi poate unii vor alege un loc de muncă sau o profesie care este legată de aceste activităţi.

Korodi a precizat că firmele din Strada Harghita oferă aproximativ 3.000 de locuri de muncă, în vreme ce în toată zona industrială vestică sunt 5.000, iar pentru Primărie a fost important să construiască o infrastructură care să ajute companiile să se dezvolte.

„Numai pe artera aceasta, la companiile care sunt arondate arterei acesteia, au fost investiţii private în tehnologie şi în centre de producţie de 30 milioane de euro în ultimii doi ani. Ştim că, în următorii doi – trei ani, va fi încă un lot de 20 milioane de euro investiţii. (…) Dacă noi ajutăm ca zona să crească, atunci şi zona atrage investiţiile aferente. Aşa că, pentru noi, investiţia de 22 milioane de lei (în reabilitare), din care şase milioane au fost finanţări din fonduri europene, este foarte importantă’, a explicat Korodi Attila, pentru AGERPRES.

La eveniment a participat şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a apreciat ideea de a organiza un astfel de eveniment după finalizarea unei investiţii mari, spunând că este una mai „inedită”, dar foarte bună.

„Investiţia a fost deja finalizată, de jumătate de an se circulă pe acest drum, dar important este să existe şi un moment simbolic şi să nu fie aşa cum s-a obişnuit lumea, cu panglică, cu festivităţi din astea inutile. Vin toate firmele, au posibilitatea de a se prezenta şi se vede forţa economică, pe de o parte, pe de altă parte, întâlnirea firmelor cu cetăţenii, fiindcă de foarte multe ori, în afară de cei care lucrează la acele firme, poate că locuitorii unui oraş nici nu ştiu de bogăţia oraşului din punct de vedere economic. (…) Deci, este ceva foarte interesant şi mă bucur că am fost prezent. A fost o investiţie mare din fonduri europene, fonduri naţionale, dar marea parte a banilor au venit de la bugetul local şi s-a schimbat mult faţa intrării în oraş dinspre vest, dar şi investiţiile realizate şi care se vor realiza în această zonă industrială sunt extrem de importante”, a declarat Kelemen Hunor, pentru AGERPRES.

El a evidenţiat importanţa fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităţilor, adăugând că se vede în cifre ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii, dar mai ales după intrarea României în Uniunea Europeană.

„Putem să fim nemulţumiţi şi e în natura umană să fie nemulţumiri, nu poţi să fii tot timpul mulţumit de tot, dar nu poţi să nu vezi schimbarea, nu poţi să nu vezi creşterea economică, nu poţi să nu vezi că nu a existat niciodată în istoria României, indiferent ce perioadă analizăm, când nivelul de trai şi veniturile erau la nivelul de azi sau securitatea cetăţeanului era la acest nivel. Dar, asta nu înseamnă că aşa rămâne. (…) Geografia e un lucru care, prin forţa noastră umană, nu se va schimba. România, Ţinutul Secuiesc, Transilvania, Moldova, Oltenia, toate aceste regiuni istorice, rămân la periferie şi trebuie să rămână la periferia Occidentului, nu sub influenţa rusească. Asta este important şi pentru asta trebuie să facem fiecare o muncă enormă în această perioadă”, a transmis liderul UDMR.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Juventus l-a demis pe Motta şi l-a numit pe Igor Tudor la conducerea tehnică a echipei

Două femei au fost rănite, după ce s-au răsturnat cu mașina