Ministrul Culturii: Situaţia angajaţilor din muzee şi biblioteci este dramatică în materie de salarizare.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, admite că „situaţia angajaţilor din muzee şi biblioteci este dramatică în materie de salarizare”. Ea spune că această categorie de salariaţi nu a putut primi majorări salariale mai mari pentru că au fost numeroase categorii profesionale care au solicitat creşteri de venituri. Turcan se arată revoltată de veniturile mari pe care angajaşi din alte instituţii sau companii de stat le primesc, prin comparaţie cu unii dintre bibliotecari sau muzeografi care au doctorat.

„Situaţia angajaţilor din muzee şi biblioteci este dramatică în materie de salarizare. Dacă puteţi să vă imaginaţi că oameni care au doctorat angajaţi în aceste instituţii ajung să plece acasă cu aproximativ trei mii, trei mii şi ceva de lei. Cam aşa sunt salariile”, a afirmat ministrul Culturii, sâmbătă, la Prima TV. 

Aceasta a explicat, în emisiunea Insider Politic, că există inechităţi şi între instituţiile de spectacol şi muzee şi biblioteci, dar există inechităţi şi între salariile angajaţilor din muzee şi biblioteci în funcţie de domeniul de care acestea aparţin, cultural sau educaţional, dar şi între instituţiile care ţin de autorităţile naţionale şi cele locale. 
„A transmis deja şi înregistrat la Ministerul Muncii un proiect care, pe termen lung, să reducă şi să corecteze cu adevărat problemele din sistem, însă până atunci am început aşa, un efort uriaş de a majora salariile măcar pentru a reduce inechităţile faţă de sistemul de educaţie şi pentru a le oferi oamenilor o satisfacţie pe măsura pregătirii şi efortului. Trebuie să recunosc, promisiunile la care ajunsesem, la un anumit moment, de la nivelul conducerii Guvernului, au fost de aproximativ 20% şi care corectau inechitatea faţă de sistemul educaţional însă, din nefericire, odată deschisă cutia Pandorei au ieşit şi alte categorii sociale şi de la un efort bugetar care pentru cultură ar fi fost suportabil, de o sută şi ceva de milioane pe an, s-a ajuns prin toate categoriile sociale care s-au revoltat, la un efort bugetar de aproximativ două miliarde. Un efort uriaş şi care a condus la o creştere salarială doar cu 10% şi anume 5% de la 1 iunie şi 5% de la 1 septembrie”, adaugă Turcan. 

Aceasta spune că este revoltată, la fel ca şi angajaţii din domeniul cultural, atunci când vede veniturile din unele instituţii sau companii de stat „care frizează risipa”. 
„Lucrul acesta îi revoltă şi pe ei, dar mă revoltă şi pe mine, pentru că, cum să spun, o majorare de 10% pentru un om cu doctorat care lucrează cu obiecte de patrimoniu de milioane de euro ajunge să fie cât banii de un weekend pe care îi câştigă alţi oameni care sunt conectaţi în continuare la statul român şi este revoltător”, adaugă ministrul Culturii.

Barca feminină de 8+1 a României a câştigat aurul olimpic după 20 de ani

Scandalul iei copiate de casa Louis Vuitton – Ministrul Culturii: Am considerat că mai bine lucrăm cu ei pentru a pune în evidenţă tezaurul pe care România îl aredecât să începem cu ameninţări, să facem referire la un cadru legal care nu există