Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eliminată din Liga Campionilor după dubla cu SC Magdeburg

Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în returul cu SC Magdeburg din optimile de finală ale Ligii Campionilor, în deplasare, scor 35-29 (21-10) şi a ratat astfel calificarea în sferturile competiţiei.

În tur, echipa germană s-a impus la Bucureşti cu 30-26, iar cu dublă victorie s-a calificat mai departe.

În sferturi s-au mai calificat, în urma partidelor de miercuri seară, formaţiile Fuchse Berlin, PSG şi HBC Nantes.

Dinamo Bucureşti s-a calificat în optimi după ce a încheiat grupa A pe locul 5, în urma rezultatelor: 37-28 şi 37-32 cu Fredericia Handbold Klub, 28-26 şi 26-27 cu Orlen Wisla Plock, 34-25 şi 24-25 cu HC Pelister, 24-36 şi 26-33 cu Veszprem HC, 32-35 şi 33-40 cu PSG, 33-29 şi 25-34 cu Sporting CP, 38-31 şi 29-38 cu Fuchse Berlin.

Primele două clasate în grupe s-au calificat direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 au jucat play-off eliminatoriu pentru celelalte locuri disponibile.

În 2024, trofeul a fost câştigat de FC Barcelona.

Dinamo Bucureşti a revenit în competiţie, cu wild-card, după ce în 2024 a evoluat la Turneul Final 4 al European League (locul 4).

 

 

Democraţii americani cer SEC să păstreze documentele legate de afacerile cripto ale lui Donald Trump, invocând posibile conflicte de interese

Parcurile eoliene din nordul Germaniei, solicitate să instaleze radare din motive de securitate