Bolojan: La finalul acestei perioade, ar trebui să revin la preşedinţia Senatului şi, fiind suspendat şi din calitatea de preşedinte al PNL, ipotetic ar trebui să revin şi în această calitate

Ilie Bolojan anunţă că după încheierea perioadei de interimat la Palatul Cotroceni va reveni la Senat şi în fruntea PNL, până când partidul va organiza alegeri pentru preşedinte. Bolojan a refuzat să vorbească despre planurile sale politice, spunând că va face declaraţii în acest sens după ce nu va mai ocupa funcţia de preşedinte interimar al ţării.

”La finalul acestei perioade în care exercit această misiune onorantă pentru mine, ar trebui să revin la preşedinţia Senatului şi, fiind suspendat şi din calitatea de preşedinte al PNL, ipotetic ar trebui să revin şi în această calitate. Dar acesta înseamnă nişte decizii ale colegilor noştri”, a anunţat Ilie Bolojan, miercuri seară,  în podcastul ”Friendly Fire”.

 
El a spus că PNL va trebui să organizeze alegeri interne. 
 

”Sunt foarte sigur de ceea ce spune statutul, dar în mod evident în vara sau în toamna acestui an PNL şi, în general, partidele politice nu pot sta pe interimate şi trebuie să-şi organizeze alegeri şi, cu siguranţă, până în toamna acestui an, şi PNL va trebui să-şi organizeze alegeri şi să aibă un preşedinte care are legitimitatea votului organismelor de conducere”, a adăugat Bolojan.
 
Întrebat dacă va candida pentru preşedinţia PNL, el a răspuns: ”Asta va rămâne de văzut în perioada următoare. N-aş vrea să fac comentarii de politică internă, pe partid, fiind în situaţia de astăzi, dar, după data de 18 mai, vă pot face comentarii”.

Bolojan: La finalul acestei perioade, ar trebui să revin la preşedinţia Senatului şi, fiind suspendat şi din calitatea de preşedinte al PNL, ipotetic ar trebui să revin şi în această calitate

Antonescu, întrebat dacă se angajează public că va renunţa la pensia specială de parlamentar: Nu am nicio obligaţie să mă angajez public/ Nu am făcut şi nu voi face cerere pentru pensia specială/ Să nu mă puneţi ca pe Ciolacu să jur sau să vă dau în scris