Justiția, la un pas de colaps, susține Forumul Judecătorilor – Organizația se reactivează pe subiectul pensiilor de serviciu

Potrivit organizației, propunerile recente de modificare a vârstei și vechimii minime de pensionare a magistraților riscă să forțeze ieșirea din sistem a peste 1000 de judecători și procurori. Această instabilitate legislativă, accentuată în context electoral, subminează nu doar carierele individuale ale magistraților, ci însăși independența justiției și încrederea publică în statul de drept.

„Statutul judecătorilor și procurorilor nu poate fi schimbat după bunul plac al decidenților politici, în funcție de calcule electorale. Avem nevoie de stabilitate și predictibilitate, nu de instabilitate legislativă care alimentează crize succesive,” transmite Forumul Judecătorilor.

FJR susține că propunerile legislative recente, deși invocă jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), încalcă flagrant deciziile Curții Constituționale. În special, Decizia nr. 724 din 19 decembrie 2024 condamnă tentativa de a reduce pensiile de serviciu ale magistraților la 65% din veniturile din activitate, subliniind că un asemenea demers contravine principiului independenței justiției.

Asociația reamintește că pensia unui judecător trebuie să fie cât mai apropiată de ultimul salariu, conform Cartei Europene privind statutul judecătorilor, dar și normelor din alte state democratice, inclusiv din SUA, unde anuitatea judecătorilor pensionați este egală cu ultimul salariu primit.

În comunicatul său, FJR denunță ignorarea sistematică a recomandărilor venite din partea Comisiei Europene, Comisiei de la Veneția, OCDE, OSCE sau Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni. Printre disfuncționalitățile semnalate se numără aceleași chestiuni care au făcut obiectul unor adevărate „obsesii” a magistraților-activiși anii trecuți:

  • Promovarea lipsită de meritocrație în sistemul judiciar, în special la Înalta Curte de Casație și Justiție.
  • Lipsa de garanții reale în procedurile disciplinare împotriva magistraților.
  • Concentrarea excesivă a puterii în Consiliul Superior al Magistraturii, fără mecanisme eficiente de control.
  • Absența concursurilor reale pentru funcțiile de conducere din instanțe și parchete.
  • Refuzul restabilirii competențelor DNA în investigarea infracțiunilor comise de magistrați, după desființarea SIIJ.

Pe fondul deficitului acut de personal, FJR propune reglementarea medierii obligatorii în anumite tipuri de litigii civile și comerciale, pentru a reduce presiunea de pe instanțe și a evita condamnările României la CEDO pentru durata excesivă a proceselor. Modelul italian este prezentat drept exemplu de bună practică, fiind deja validat de jurisprudența Curții Constituționale a Italiei și a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

„Nu există niciun obstacol juridic în calea introducerii medierii obligatorii în România. Este o soluție necesară și sustenabilă, mai ales în actualul context de subdimensionare a resurselor umane din sistemul judiciar,” se arată în document.

În finalul comunicatului, Forumul Judecătorilor solicită ferm autorităților statului – Parlament, Guvern, dar și Președinției – să inițieze urgent reforme autentice în domeniul justiției, în conformitate cu hotărârile CJUE și standardele internaționale. Fără aceste măsuri, avertizează organizația, justiția din România riscă să fie complet destabilizată, iar independența ei compromisă ireversibil.

Santo Domingo: Bilanţul victimelor ajunge la cel puțin 113 morți și 150 de răniți după surparea acoperișului unei discoteci

Boloş: Asigurăm continuarea a 18 proiecte esenţiale care vor aduce gaz în locuinţele a peste 44.000 de familii