Crin Antonescu nu îl vede pe Eduard Hellvig din nou la şefia SRI: S-a reînscris în PNL, poate să activeze şi acolo, dar mi-ar plăcea ca un om de felul lui, de talia lui, să joace un rol în viaţa publică românească

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, nu îl vede pe Eduard Hellvig din nou la şefia SRI, dar consideră că ar avea un rol în viaţa publică românească.

Întrebat, luni seară, la B1 TV, dacă îi vede vreun rol lui Eduard Hellvig după ce acesta a părăsit conducerea SRI, Crin Antonescu a spus că nu şi-ar dori să îl vadă din nou la şefia SRI.

„Aş vrea să-l văd într-un rol. Este un om cu multă experienţă, îl cunosc bine, am mai lucrat şi pot lucra cu el, mi-aş dori. Dar vă spun unde nu: la SRI. Nu am deloc convingerea dacă domnul Hellvig are apetitul de a reveni în Administraţia Prezidenţială sau în altă parte. S-a reînscris în PNL, poate să activeze şi acolo, dar mi-ar plăcea ca Eduard Hellvig, un om de felul lui, de talia lui, să joace un rol în viaţa publică românească”, a precizat Antonescu.

Cât priveşte posibilitatea ca Hellvig să ocupe funcţia de premier, Antonescu a afirmat: „Este acelaşi lucru ca şi cu Ilie Bolojan. Sunt oameni, şi Bolojan şi Hellvig şi alţii, şi din PNL şi din PSD, care pot fi premieri. Niciodată nu stă o ţară într-un singur premier”.

 

Garry Kasparov îl atacă pe Donald Trump după măcelul din oraşul Sumî din nord-estul Ucrainei

Medicul Andra Balcangiu-Stroescu: Alcoolul se recomandă în consum de două porţii la bărbat şi o porţie la doamne