Dr. Victor Cauni, medic primar urolog la Spitalul Colentina din Capitală, doctor în ştiinţe medicale şi cercetător ştiinţific gradul I, este de părere că Google este un instrument excepţional, dacă ştii ce să cauţi, atunci când este vorba de sănătate. ”Noi avem doar senzori de rău, pentru că nu trebuie să ne păzim de bine”, a precizat medicul.
”Google-ul este un instrument excepţional de important dacă ştii ce să cauţi. Vreau să vă spun o întâmplare cu un pacient de-al meu pe care îl tratam cu un medicament mulţi ani de zile. Merge foarte bine şi, în un moment dat, vine supărat la cabinet să-mi spună că, din cauza medicamentului prescris de mine, are un anumit efect advers. Şi l-am întrebat de când aveţi acest efect advers. De o lună. Păi eu vă dau de câţiva ani, până acum o lună a fost bine. Ce s-a întâmplat acum o lună? Am citit prospectul. Deci pacientul a citit prospectul şi fără să vrea, tot ce era negativ în acel prospect a asimilat. De ce? Este destul de simplu. Noi, în corpul nostru biologic, nu avem senzori de bine. Noi avem doar senzori de rău, pentru că nu trebuie să ne păzim de bine, trebuie sa ne păzim de rău”, a declarat Victor Cauni, marţi seară, la Medika TV.
Victor Cauni a precizat că este importantă încrederea pacientului în medicul de familie şi în medicul specialist.
”Este foarte important pentru orice pacient medicul de familie şi medicul specialist. Dacă are încredere în medicul de familie şi în medicul specialist, nu ar mai trebui să-şi ia a doua, a treia, a cincea părere de pe internet”, a apreciat Victor Cauni.