Papa Francisc, născut la Buenos Aires, în Argentina, la 17 decembrie 1936, ca Jorge Mario Bergoglio, este primul papă iezuit, primul papă din America, primul papă din emisfera sudică şi primul papă născut sau crescut în afara Europei de la papa sirian Grigore al III-lea în secolul al VIII-lea.
Papa Francisc a inaugurat o nouă eră de conducere a Bisericii Romano-Catolice atunci când a fost ales papă, în 2013. Fiind primul papă din emisfera vestică, primul din America de Sud şi primul din ordinul iezuit, Papa Francisc a adus multe reforme în biserică, dar a avut reputaţia unei personalităţi marcate de modestie şi apropiere faţpă de oameni.
Printre realizările sale semnificative se numără enciclica papală Laudato si („Slavă ţie”, 2015), care a abordat criza climatică şi a susţinut buna gestionare a mediului, eforturile sale de a promova unitatea între catolici, non-catolici şi necreştini şi scuzele sale istorice faţă de cei care au suportat abuzuri sexuale comise de clerici.
Până să fie ales papă, la 76 de ani, arhiepiscopul iezuit de Buenos Aires era o figură proeminentă pe întreg continentul, dar rămăsese totuşi un simplu pastor profund iubit de dioceza sa, prin care a călătorit foarte mult cu metroul şi cu autobuzul în cei 15 ani de episcopat. „Poporul meu este sărac şi eu sunt unul dintre ei”, a spus el de mai multe ori, explicându-şi decizia de a locui într-un apartament şi de a-şi găti singur cina.
PRIMII ANI AI CARIEREI
Bergoglio a fost fiul unor imigranţi italieni în Argentina.Tatăl său, Mario, era contabil angajat la căile ferate, iar mama sa, Regina Sivori, era o soţie dedicată cu devotament creşterii celor cinci copii ai lor.
După ce a făcut un liceu pentru a deveni tehnician chimist, tânărul Bergoglio a lucrat scurt timp în industria alimentară, dar s-a simţit chemat de Biserică.
Când avea 21 de ani, a suferit o pneumonie severă pentru care a fost nevoie de extirparea unei părţi din plămânul drept.
A intrat în noviciatul iezuit în 1958 şi apoi s-a orientat către mediul academic, studiind ştiinţele umaniste în Santiago, Chile, şi obţinând o licenţă în filosofie în provincia Buenos Aires. După absolvire, a predat literatură şi psihologie la liceu, urmând în acelaşi timp studii de teologie.
A fost hirotonit preot în 1969, a depus jurămintele finale în ordinul iezuit în 1973 şi, ulterior, a fost superior al provinciei iezuite din Argentina (1973-79).
Mandatul lui Bergoglio în fruntea iezuiţilor din ţară a coincis cu lovitura de stat militară din Argentina (1976), condusă de generalul de corp de armată Jorge Rafael Videla. În timpul Războiului Murdar care a urmat (1976-83), o campanie a dictaturii militare împotriva stângii şi a altor persoane considerate subversive, între 10.000 şi 30.000 de persoane au fost date „dispărute” (răpite, torturate şi, de obicei, ucise de către armată şi poliţie).
Ulterior, Bergoglio a afirmat că a ascuns mai multe persoane de autorităţi, ajutându-le chiar pe unele dintre ele să fugă din ţară.
CONTROVERSA DIN TIMPUL DICTATURII MILITARE
În 1976, doi preoţi iezuiţi care lucrau în cartierele sărace au fost daţi dispăruţi; au fost găsiţi în viaţă, dar drogaţi, pe un câmp, cinci luni mai târziu. La ani de zile după Războiul murdar, rolul lui Bergoglio în răpirea şi eliberarea preoţilor a generat controverse.
Unii critici i-au reproşat lui Bergoglio că nu i-a protejat pe preoţi şi chiar l-au acuzat că i-a predat pe bărbaţi regimului.
Alţii au acceptat afirmaţia lui Bergoglio că a intervenit pe ascuns pe lângă regim pentru a asigura eliberarea lor în cele din urmă. Un proces împotriva lui Bergoglio, care îl acuza de complicitate în dispariţia preoţilor, a fost în cele din urmă respins.
CARDINAL RENUMIT PENTRU MODESTIE
În anii 1980, Bergoglio a fost profesor şi rector de seminar teologic şi a urmat studii postuniversitare de teologie în Germania.
În 1992, a fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires.
A fost numit arhiepiscop de Buenos Aires (funcţie pe care a deţinut-o până la alegerea sa la papalitate) în 1998 şi a fost consacrat cardinal în 2001.
În timpul crizei economice din Argentina, care a început la sfârşitul anilor 1990 şi care a culminat în 2002 cu devalorizarea rapidă a monedei ţării, Bergoglio a dobândit o reputaţie publică de modestie, locuind într-un apartament simplu din centrul oraşului mai degrabă decât în reşedinţa arhiepiscopală şi călătorind cu mijloacele de transport în comun sau pe jos mai degrabă decât într-o limuzină cu şofer.
INTRĂ ÎN CONFLICT CU CONDUCEREA ŢĂRII
A devenit un susţinător deschis al celor săraci şi un politician inteligent, promovând cu abilitate poziţia Bisericii în chestiuni sociale în cadrul întâlnirilor sale cu oficialii guvernamentali. El conducea Biserica argentiniană în timpul revoltelor din decembrie 2001.
Cu toate acestea, conservatorismul său teologic l-a pus în contradicţie cu administraţiile de centru-stânga ale preşedintelui Néstor Kirchner (2003-2007) şi ale soţiei şi succesoarei sale, Cristina Fernández de Kirchner (2007-2015). Bergoglio a fost un critic deosebit de vocal al iniţiativelor sociale ale lui Fernández, inclusiv legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în 2010. La rândul său, Fernández l-a descris pe Bergoglio drept un extremist de dreapta şi un susţinător al dictaturii Videla.
Cardinalul Bergoglio devenea din ce în ce mai popular în America Latină. În ciuda acestui fapt, el nu şi-a relaxat niciodată abordarea sobră şi nici stilul său de viaţă strict, pe care unii l-au definit ca fiind aproape „ascetic”. În acest spirit de sărăcie, a refuzat să fie numit preşedinte al Conferinţei Episcopale Argentiniene în 2002, dar trei ani mai târziu a fost ales şi apoi, în 2008, reconfirmat pentru un nou mandat de trei ani.
Între timp, în aprilie 2005, a participat la Conclavul în care a fost ales Papa Benedict al XVI-lea.
CARDINALUL BERGOGLIO DEVINE PAPA FRANCISC
În februarie 2013, Papa Benedict al XVI-lea a demisionat, invocând vârsta înaintată şi probleme de sănătate. Un conclav a fost convocat la începutul lunii martie, cu speranţa că înlocuitorul lui Benedict ar putea fi ales şi instalat înainte de apropiata sărbătoare de Paşte.
Bergoglio a fost ales în al cincilea tur de scrutin, la 13 martie 2013, şi a ales numele de Francisc, în onoarea Sfântului Francisc de Assisi (1181/82-1226), care a dus o viaţă de slujire umilă a săracilor, şi amintind, de asemenea, de Sfântul Francisc Xavier (1506-52), membru fondator al iezuiţilor.
Deşi a fost primul papă cu numele Francisc şi a fost numit pe scară largă „Francisc I”, a refuzat să folosească cifra romană „I” pentru a indica faptul că a fost primul care a folosit acest nume papal. (În mod tradiţional, numeralul I nu este adăugat la numele unui papă decât după ce a fost ales un al doilea papă cu acelaşi nume).
PONTIFICAT CU PROBLEME SPINOASE
Francisc a preluat conducerea unei biserici aflate la răscruce de drumuri. La începutul secolului XXI, romano-catolicii constituiau mai mult de o şesime din populaţia lumii, mulţi dintre ei fiind în America Latină şi Africa. Cu toate acestea, scandalurile, în special cele legate de abuzurile sexuale ale clerului, care au apărut pentru prima dată în anii ’80 şi ’90, au subminat statura bisericii, în special în Statele Unite şi în Europa.
În primele sale discursuri publice şi în prima sa slujbă publică, Francisc a cerut o reînnoire spirituală în cadrul bisericii şi o mai mare atenţie la situaţia dificilă a săracilor şi a condamnat cu severitate forţele care au deturnat biserica de la slujirea sa şi au pus-o în pericol de a deveni un „ONG jalnic”. De asemenea, el a ţinut legătura cu adversarii săi politici, inclusiv cu preşedinta Fernández, pe care a invitat-o la primul său discurs papal oficial. Cu toate acestea, el i-a indignat pe unii tradiţionalişti apărând cu acea ocazie într-o tunică simplă şi nu în hainele papale tradiţionale.
De asemenea, mai târziu, în 2013, a luat măsura fără precedent de a numi un consiliu format din opt cardinali care să îl consilieze cu privire la politica bisericească. Remarcile sale din acel an, potrivit cărora Hristos „ne-a mântuit pe toţi”, chiar şi pe necatolici, au fost interpretate în general de mass-media ca un mesaj de deschidere şi bunăvoinţă faţă de atei şi agnostici, deşi un purtător de cuvânt al Vaticanului a susţinut ulterior că Francisc a fost interpretat greşit.
CONTRADICŢII
În iunie 2013, Francisc a publicat prima enciclică a papalităţii sale, Lumen fidei („Lumina credinţei”). Aceasta a completat o trilogie de enciclice papale începută de Benedict al XVI-lea privind virtuţile teologice ale credinţei, speranţei şi iubirii, după Deus caritas est („Dumnezeu este iubire”; 2005) şi Spe salvi („Salvat de speranţă”; 2007). Cu toate acestea, Francisc s-a remarcat curând prin declaraţii care au transmis o deschidere faţă de diferite perspective asupra doctrinei catolice, în special în ceea ce priveşte problemele sociale şi etica sexuală. Astfel de declaraţii au fost ulterior fie atenuate de Vatican, fie aparent contrazise de Francisc însuşi.
De exemplu, Francisc i-a surprins atât pe liberali, cât şi pe tradiţionalişti atunci când, într-un interviu acordat în septembrie 2013 unei reviste iezuite italiene, a criticat Biserica pentru că a fost „obsedată” de probleme precum homosexualitatea, avortul şi controlul naşterilor. Această remarcă a încurajat speculaţiile, atât în interiorul, cât şi în afara bisericii, că va urma o schimbare majoră în învăţătura şi practica catolică în chestiuni precum căsătoria între persoane de acelaşi sex şi contracepţia. Cu toate acestea, în anul următor, Francisc s-a pronunţat împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi a apărat familia „tradiţională”. Mai mult, el a afirmat opoziţia categorică a bisericii faţă de avort. Deşi Francisc a vorbit cu simpatie despre drepturile femeilor şi a recunoscut rolul istoric al femeilor în biserică, el nu a aprobat hirotonirea femeilor ca preoţi.
SCANDALURILE SEXUALE ALE BISERICII
Efectele persistente ale scandalului abuzurilor sexuale din biserică au constituit o altă provocare cu care se confruntă papalitatea lui Francisc. În timpul unei vizite a episcopilor olandezi, în decembrie 2013, Francisc s-a rugat pentru victimele abuzurilor sexuale şi i-a îndemnat pe episcopi să le întindă o mână de ajutor, atât lor, cât şi familiilor lor.
În ianuarie 2014, Comisia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru Drepturile Copilului a recomandat Vaticanului să adopte proceduri pentru raportarea obligatorie către autorităţile de aplicare a legii a persoanelor suspectate de abuzuri asupra copiilor. Solicitarea a fost respinsă în cursul aceluiaşi an din motive jurisdicţionale. Criticii au observat că Vaticanul a întârziat să pedepsească şi să demită preoţii care erau cunoscuţi ca pedofili.
DESCHIDERE CĂTRE ALTE RELIGII
O dimensiune centrală a papalităţii lui Francisc a fost apărarea săracilor şi a celor oprimaţi şi, de la început, a promovat o slujire largă care vizează să includă nu doar creştinii necatolici, ci chiar şi necreştinii. El a atras mânia tradiţionaliştilor la scurt timp după ce şi-a preluat mandatul, când a spălat picioarele a două tinere, printre care şi o musulmană, într-un centru de detenţie pentru minori, în timpul tradiţionalei reconstituiri din Joia Mare a scenei spălării picioarelor celor doisprezece apostoli de către Iisus. (Tradiţia Bisericii susţinea că femeile nu puteau participa la ceremonie, deoarece apostolii erau bărbaţi).
În noiembrie 2013, a publicat Evangelii gaudium („Bucuria Evangheliei”), un îndemn apostolic în care a denunţat inegalitatea economică şi a cerut Bisericii să îmbrăţişeze diversitatea sa globală. În august 2014, Francisc a denunţat în mod public presupusele persecuţii ale creştinilor şi ale minorităţilor religioase, cum ar fi yazīdīs, de către grupul insurgent sunnit transnaţional Statul Islamic în Irak şi Siria (ISIS).
PAPA ŞI CLIMA
În mai 2015, Francisc a publicat Laudato si’ („Slavă ţie”), cea de-a doua enciclică a papalităţii sale. Laudato si’ a proclamat că degradarea mediului înconjurător este „o problemă morală”, stimulată de lăcomie şi de capitalismul necontrolat, care a făcut ca fiinţele umane să piardă din vedere relaţiile care le unesc şi să neglijeze Pământul, „casa lor comună”. Promovând conceptul de „ecologie integrală”, Francisc a legat acţiunile păcătoase împotriva lumii naturale de exploatarea economică a fiinţelor umane sărace şi de denigrarea drepturilor omului. Documentul s-a remarcat, de asemenea, prin susţinerea drepturilor popoarelor indigene. Laudato si’ a fost publicat cu câteva luni înainte de Acordul climatic de la Paris din decembrie 2015, într-o perioadă de dezbateri controversate despre schimbările climatice. Momentul ales a contribuit la stârnirea unui interes public considerabil faţă de document, ceea ce a fost neobişnuit pentru o enciclică papală. Iniţial, a polarizat mulţi catolici, în special în Statele Unite, dar a stimulat, de asemenea, schimbări în multe dieceze şi parohii, implicând grupuri de „grijă pentru creaţie”, liturghii cu tema creaţiei, un apel la pocăinţă pentru consumul risipitor şi planuri de acţiune de conştientizare ecologică.
PRIMUL PAPĂ CARE VORBEŞTE ÎN CONGRESUL SUA
La patru luni după ce a publicat Laudato si’, Papa Francisc a efectuat prima sa vizită în Statele Unite, unde a devenit primul papă care s-a adresat Congresului SUA. El a stârnit din nou controverse, de data aceasta ţinând prima slujbă de canonizare din SUA în onoarea lui Junípero Serra, un misionar spaniol din secolul al XVIII-lea al cărui rol în colonizarea Americilor a fost criticat de grupurile pentru drepturile indigenilor.
La New York, Francisc s-a adresat Adunării Generale a ONU şi i-a îndemnat pe liderii lumii să promoveze pacea. El şi-a încheiat turneul în Philadelphia, cu un discurs în faţa Întâlnirii Mondiale a Familiilor şi cu o slujbă în aer liber în limba spaniolă.
PRIMA ÎNTÂLNIRE A UNUI PAPĂ CU PATRIARHUL RUS
În februarie 2016, el şi Kirill I, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, au organizat prima întâlnire din istorie între liderii bisericilor romano-catolică şi ortodoxă rusă.
CUM VEDE FAMILIA
În martie 2016, Francisc a publicat cel de-al doilea îndemn al său, Amoris laetitia („Bucuria iubirii”), o declaraţie de mare anvergură privind problemele familiei. În acesta, el i-a îndemnat pe preoţi şi pe episcopi să adopte o atitudine mai primitoare şi mai puţin critică faţă de homosexuali, părinţi singuri şi faţă de cei divorţaţi care s-au recăsătorit, dar care nu au obţinut o anulare, indicând, în acest din urmă caz, că acestor catolici li s-ar putea permite să primească Sfânta Împărtăşanie prin îndrumarea unui preot. Cu toate acestea, el nu a ridicat regula excluderii lor oficiale de la sacrament şi a reafirmat respingerea de către biserică a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi a contracepţiei.
PEDEAPSA CU MOARTEA
În august 2018, Francisc a revizuit catehismul bisericii catolice pentru a respinge pe deplin pedeapsa cu moartea. Anterior, pedeapsa capitală era permisă atunci când era văzută ca fiind singurul mijloc de a apăra vieţi umane împotriva unui agresor nedrept. Revizuirea afirmă că pedeapsa cu moartea este „inadmisibilă, deoarece reprezintă un atac la inviolabilitatea şi demnitatea persoanei”. De mult timp un critic vocal al pedepsei cu moartea, Francisc a declarat că Biserica va lucra pentru a aboli pedeapsa capitală în întreaga lume.
PRIMUL PAPĂ CARE VIZITEAZĂ PENINSULA ARABICĂ
În februarie 2019, Francisc a devenit primul papă care a vizitat vreodată Peninsula Arabică, locul de naştere al islamului, într-o călătorie menită să promoveze fraternitatea religioasă şi pacea. În cadrul vizitei sale de trei zile la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, a participat la Conferinţa globală privind fraternitatea umană şi s-a întâlnit cu Marele Imam Ahmed al-Tayeb, şeful Moscheii Al-Azhar din Cairo şi una dintre cele mai înalte autorităţi ale islamului sunnit.
De asemenea, a celebrat o slujbă papală la care au participat aproximativ 180.000 de persoane, dintre care mulţi erau imigranţi creştini, în ceea ce a fost cea mai mare manifestare de cult creştin din istoria ţării.
HIROTONIREA FEMEILOR ŞI A BĂRBAŢILOR CĂSĂTORIŢI
În octombrie 2019, Francisc a convocat o adunare specială de trei săptămâni a Sinodului Episcopilor privind regiunea pan-amazonică. Obiectivele sinodului au fost de a identifica noi căi de evanghelizare, în special pentru popoarele indigene care trăiesc în regiunea amazoniană, şi de a evidenţia rolul important al pădurii amazoniene în sănătatea planetei. La finalul sinodului, episcopii au votat pentru a recomanda ca Francisc să permită hirotonirea ca preoţi a bărbaţilor căsătoriţi în regiune, din cauza lipsei severe de slujitori în zonele îndepărtate. O altă recomandare a fost aceea de a permite învestirea femeilor ca diaconi, tot pentru a ajuta la rezolvarea penuriei de preoţi.
În februarie 2020, Francisc a emis îndemnul apostolic Querida Amazonia („Iubita Amazonie”) ca răspuns la sinod. În document, el a refuzat – prin omisiune – să dea curs cererilor episcopilor de reformă privind hirotonirea femeilor şi a bărbaţilor căsătoriţi, iar tăcerea sa cu privire la aceste cereri a fost întâmpinată cu dezamăgire şi critici de către unii catolici.
VIZITA ÎN ROMÂNIA
Papa Francisc a venit în vizită de trei zile în România în 2019, la sfârşitul lunii mai, sute de mii de pelerini asistând la evenimentele publice derulate la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. A fost prima ţară ortodoxă pe care suveranul pontif a vizitat-o în pontificatul său şi a doua a unui papă în România, după vizita istorică din mai 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti. Atunci a fost pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un papă a venit într-o ţară preponderent ortodoxă.
În cursul vizitei Papei Francisc, acesta a prezidat slujba de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici morţi în închisorile comuniste.
Papa Francisc a avut întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă şi Patriarhul Daniel. Din Bucureşti s-a deplasat la Iaşi, Şumuleu Ciuc şi Blaj.
Cu ocazia vizitei în România, Sfântul Părinte a avut o întâlnire cu comunitatea romilor şi a cerut scuze, în numele Bisericii, pentru discriminarea la care au fost supuşi romii.
Ulterior, Papa Francisc şi-a exprimat fericirea cu privire la faptul că a putut să fie un pelerin în România şi a precizat că diversele întâlniri „au reflectat valoarea şi nevoia de a fi uniţi atât in calitate de creştini, la nivel de credinţă şi caritate, dar şi ca cetăţeni, la nivel de angajament civil”.
PANDEMIA, O PROVOCARE
Pandemia COVID-19 a reprezentat o provocare pentru slujirea lui Francisc în 2020, mai ales pentru că Italia a suferit o rată de mortalitate deosebit de ridicată în primele luni ale pandemiei, în timp ce blocajele au dus la închiderea bisericilor şi a altor lăcaşuri de cult pentru slujbele cu participare fizică.
Francisc a transmis în direct rugăciunea Angelus – pe care o rosteşte de obicei în fiecare duminică în faţa credincioşilor adunaţi în piaţa Bazilicii Sfântul Petru – din interiorul Palatului Vaticanului. Cu toate acestea, în martie 2020, el a părăsit Vaticanul şi a făcut un pelerinaj pe jos pe străzile Romei până la Bazilica Santa Maria Maggiore pentru a se ruga în faţa unei icoane a Fecioarei Maria (Salus Populi Romani, despre care se crede că a fost realizată de Sfântul Luca Evanghelistul) pentru a pune capăt pandemiei. Aceasta a fost urmată de o vizită la Biserica San Marcello al Corso pentru a se ruga în faţa unui crucifix considerat miraculos, deoarece a fost purtat într-o procesiune prin Roma în 1522 pentru a îndepărta o ciumă devastatoare.
O săptămână mai târziu, el a efectuat o binecuvântare extraordinară Urbi et Orbi („Către oraş şi către lume”) într-o piaţă San Pietro pustie şi întunecată, rugându-se din nou pentru a pune capăt pandemiei. (Binecuvântarea Urbi et Orbi este de obicei rezervată pentru sărbători precum Crăciunul şi Paştele; acest eveniment a fost considerat „extraordinar”, deoarece a avut loc în afara programului „obişnuit” sau standard pentru astfel de binecuvântări).
În octombrie 2020, Francisc a publicat cea de-a treia enciclică a sa, Fratelli tutti („Fraţii toţi”), în care a abordat subiectele fraternităţii şi prieteniei sociale, precum şi „fragilitatea sistemelor mondiale în faţa pandemiei”. Luând titlul enciclicii de la scrierile Sfântului Francisc de Assisi, „acest sfânt al iubirii fraterne”, Francisc a făcut apel la o „arhitectură a păcii” care să servească binele comun.
O NOUĂ PREMIERĂ: VIZITA ÎN MONGOLIA
În septembrie 2023, Papa a vizitat Mongolia, o ţară cu o populaţie de 3,5 milioane de locuitori, dar cu doar 1.500 de catolici. Vizita a fost o altă premieră istorică în ceea ce priveşte deplasările papale.
Tot în 2023, în octombrie, a emis îndemnul apostolic Laudate Deum („Lăudaţi-l pe Dumnezeu”), o continuare a Laudato si’, în care a avertizat că răspunsurile lumii la criza climatică „nu au fost adecvate”.
Ultima vizită a Papei Francisc a fost în decembrie 2024, în Corsica, şi aceasta o vizită istorică.
PAPA ŞI RĂZBOIUL DIN UCRAINA
În urma invaziei ruseşti din 2022 din februarie 2022 în Ucraina şi a escaladării războiului ruso-ucrainean, Papa Francisc a vizitat ambasada rusă de la Roma, în ceea ce a fost descris ca fiind o „mişcare fără precedent”. Apoi, Papa Francisc l-a sunat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, declarându-şi „durerea”, în timp ce Vaticanul lucra pentru a găsi „spaţiu de negociere”.
Papa Francisc a trimis, de asemenea, doi cardinali de rang înalt cu ajutoare în Ucraina la începutul lunii martie 2022.
Ulterior, papa a făcut declaraţii care au fost interpretate ca fiind prea îngăduitoare la adresa Rusiei şi a fost criticat, dar Vaticanul a venit de fiecare dată cu nuanţări.
La 2 octombrie 2022, Francisc s-a adresat direct lui Putin şi Zelenski, făcând un apel însufleţit către Putin pentru a opri „spirala violenţei şi a morţii”, spunând că o escaladare nucleară ar aduce „consecinţe globale incontrolabile”. Adresându-se preşedintelui ucrainean Zelenski, Papa Francisc i-a cerut acestuia să fie deschis cu privire la „propuneri serioase de pace”, deşi Francisc a recunoscut că Ucraina a suferit o „agresiune” şi a mărturisit că îl „doare suferinţa poporului ucrainean”.
La 30 aprilie 2023, Francisc a anunţat că Vaticanul participă la o „misiune de pace” secretă pentru a încerca să pună capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina, dar au fost mai degrabă medieri în scop umanitar.
Papa Francisc a condamnat atacul Hamas din octombrie 2023 asupra Israelului. El a criticat, de asemenea, acţiunile Israelului în Fâşia Gaza în timpul războiului dintre Israel şi Hamas, spunând că „teroarea nu ar trebui să justifice teroarea”. A condamnat uciderea a două femei creştine palestiniene de către un lunetist al armatei israeliene în Gaza, numind-o „terorism” şi a pledat cu fiecare ocazie pe care a avut-o pentru încetarea violenţelor şi pace.
PREGĂTIRI PENTRU SUCCESIUNE ŞI NOI REFORME
Mulţi catolici au interpretat acţiunile sale din 2023 ca pregătind terenul pentru viitorul Bisericii dincolo de pontificatul său. După ce a iniţiat în anii anteriori reforme ale guvernării şi finanţelor bisericii, în septembrie 2023, Francisc a consacrat 21 de noi cardinali, un număr neobişnuit de mare, ceea ce a crescut probabilitatea ca următorul conclav să aleagă un pontif care să continue reformele sale.
De asemenea, el a convocat un Sinod de trei ani, care a ţinut prima sesiune în octombrie 2023 şi a provocat noi dezbateri pe tema femeilor diaconi, a sexualităţii şi a identităţii de gen.
În decembrie 2023, Vaticanul a emis declaraţia doctrinală Fiducia supplicans prin care anunţa că Papa Francisc a aprobat în mod oficial binecuvântarea cuplurilor de acelaşi sex, cu condiţia ca aceste binecuvântări să nu fie administrate în timpul ritualurilor sau liturghiilor. Documentul a reiterat, de asemenea, doctrina bisericii potrivit căreia căsătoria este o uniune între un bărbat şi o femeie.
În aceeaşi lună, Francisc a împărtăşit într-un interviu planurile sale de a fi înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore după moartea sa, şi nu la Vatican, o decizie care a luat naştere din devotamentul său faţă de Fecioara Maria. El va fi primul suveran pontif înmormântat în Santa Maria Maggiore din 1669 – încă un indiciu al moştenirii distincte de reformă a lui Francisc.
