Părintele Francisc Doboş, despre moartea Papei Francisc: Nu e un moment trist. Normal că e un moment de doliu, nu neapărat trist, fiind în această dimensiune a Învierii lui Hristos/ A rămas mereu acelaşi om direct, deschis şi generos

Părintele catolic Francisc Doboş spune că moartea Papei Fancisc nu e un moment trist, chiar dacă, în mod normal, este un moment de doliu, dar nu neapărat trist, fiind în această dimensiune a Învierii lui Hristos. Papa Francisc a rămas mereu acelaşi om direct, deschis, generos şi apropiat de oameni.

„Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toată prezenţa, slujirea, şi toată dăruirea de care am avut parte prin păstorirea Papei Francesc. Acum nu facem altceva decât să ne rugăm. Nu e un moment trist. Pentru cine crede cu adevărat, mai ales că suntem în zilele de Paşte, nu este neapărat un moment trist. Normal că este de doliu, dar fiind în această dimensiune a Învierii Lui Hristos, moartea nu este ultimul cuvânt, ci Învierea”, afirmă părintele Francisc Doboş.

Amintind de vizita Papei Francisc în România, părintele Doboş a spus că în toate zilele în care a fost prin ţara noastră, Suveranul Pontif a fost „de un firesc pe care nu-l găseşti la oameni importanţi atât de uşor”.

„A fost de o apropiere, de o căldură şi de o umanitate care nu au dispărut odată cu funcţia sau cu slujirea în Scaunul Sfântului Petru, ca Papă, ca Episcop al Romei, ci a rămas acelaşi om direct, deschis şi generos. Şi apropiat de oameni. A coborât, practic, în mijlocul lor. Nu că ceilalţi nu ar fi făcut-o, dimpotrivă, dar fiecare cu temperamentul, cu istoria, cu apropierea. Faptul că a trăit toată viaţa aproape de oameni, în mijlocul lor şi în mod special în mijlocul celor nevoiaşi, că s-a ocupat de cei defavorizaţi, chiar şi la Buenos Aires şi pe unde a slujit în timpul vieţii, l-a adus aproape de oricine, de orice persoană”, a declarat părintele Doboş la Antena 3 CNN.

Potrivit părintelui catolic, Papa Francisc a câştigat inimile multora, nu doar ale credincioşilor, ale multor oameni de bunăvoinţă, indiferent de confesiune.

Referitor la repetatul îndemn al Papei Fancisc „să mergem împreună”, să fim împreună, părintele Francisc Doboş a spus că avem nevoie să recuperăm unitatea, nu doar între creştini, în special acum, în „vremuri complicate şi pline de conflicte armate şi de războaie”, în care „fiecare crede că deţine întreaga omenire şi vrea să fie stăpân pe bucata de tort a vecinului”.

„Avem nevoie de această unitate la care ne îndeamnă Papa şi de a merge împreună fără să ne mai punem piedică sau să credem că numai noi ne mântuim sau că numai noi avem dreptate. Avem puncte de vedere, avem istorii diferite, avem aşteptări diferite, dar cât de important să avem mentori, aş îndrăzni să spun profeţi. Până la urmă, şi Papa a devenit profet pentru mulţi atunci aducându-ne aminte, practic, de Cuvântul lui Dumnezeu şi de Îndemnul lui Hristos, care a murit ca noi să trăim, dar putem constata că noi ajungem să ne ucidem ca să scăpăm. Şi nu scapă nimeni viu. Doar moartea din iubire aduce viaţă şi aduce veşnicie în sufletele şi în vieţile ator oameni. E important să  conştientizăm toate aceste aspecte şi toată bogăţia pe care ne-o lasă Sfântul Părinte, prin trăirea, prin cuvântul lui, prin slujirea lui”, a ami spus părintele Francisc Doboş.
 

Victorie pentru Atalanta, 1-0 pe terenul lui AC Milan

Ruud Van Nistelrooy vrea să rămână antrenorul echipei Leicester în ciuda retrogradării