Papa Francisc a murit luni, în a doua zi de Paşte, la vârsta de 88 de ani, după ce a apărut de Paşte în balconul de la Paţa Sfântul Petru, relatează AFP.
”Dragi fraţi şi surori, trebuie să anunţ cu profundă tristeţe moartea Sfântului nostru Părinte Francisc”, anunţă într-un comunicat publicat de Varican pe canalul său de Telgram cardinalul Kevin Farrell.
”În această dimineaţă, la ora (locală) 7.55, (8.55, ora României), Papa Francisc a revenit la Casa Tatălui”, anunţă el.
”Întreaga sa viaţă a fost dedicată slujirii Domnului şi bisericii Sale. El ne-a învăţat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj şi dragoste universală, mai ales în favoarea celor mai săraci şi mai marginalizaţi. Cu o imensă recunoştinţă pentru exemplul său de adevărat ucenic al Domnului Isus, încredinţăm sufletul Papei Francisc iubirii infinite de milă a Dumnezeului Unic şi Treinic”, scrie cardinalul.
Vestea morţii Suveranului Pontif a fost confirmată de Vatican.
Cauza decesului nu este precizată, însă Papa se afla în convalescenţă, la Vatican, de la 23 martie, în urma unei spitalizări îndelungate la Spitalul Gemelli, la Roma, unde a fost internat la 14 februarie cu o ”bronşită”, care s-a dovedit a fi o ”pneuomnie” ce l-a pus într-o situaţie ”critică”.
Această spitalizare a cunoscut o serie de suişuri şi coborâşuri care i-au adus sfârşitul Papei, în pofida faptului că părea să fie mai bine.
Duminică, de Paşte, el a apărut la balconul Bazilicii Sf. Petru, la binecuvântarea ”Urbi et Orbi”, pe care a ţinut s-o spună cu o voce foarte slabă.
Papa, născut la 17 decembrie 1936, a fost ales la 13 martie 2013 în urma demisiei-surpriză a lui Benedict al XVi-lea şi s-a dedicat pontificatului din prima şi până în ultima clipă.
În februarie 2025 şi-a amânat iar şi iar internarea la spital din cauza acestei ”bronşite”, care nu mai trecea.
După ce a fost internat la Spitalul Gemelli, la Roma, la 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, a fost diagnosticat cu o pneumonie la amblii plămâni care-i provoca insuficienţe respiratorii.
Situaţia părea să se îmbunătăţească treptat, până la o criză respiratorie, într-o vinere, la 28 februarie, care a fost confirmată la 3 martie, şi anume ”două episoade de insuficienţă respiratorie acută cauzată de o acumulare importantă de mucus endobronhic şi de un bronhospasm consecutiv”, potrivit Vatocanului.
Acest lucru a impus ”două bronhioscopii din necesitatea de a aspira secreţiile abundente”.
Potrivit Vaticanului, Papa a rămas ”treaz” şi a ”cooperat” în timpul procedurii.
Dintre cele trei probleme de sănătate pe care le avea, problema respiratorie şi pulmonară l-a răpus pe acest bărbat mai degrabă robust şi foarte voluntar.
Această fragilitate îl afecta pe acest workaholic de trei ierni. Ea l-a oprit definitiv după o uşoară îmbunătăţire, care i-a determinat pe medici să accepte externarea sa la 23 martie.
POPULAR ÎN AFARA BISERICII
Această insuficienţă respiratorie cronică era veche. Lobul superior drept al plământului i-a dost extirpat pe când avea 21 de ani şi a fost internat de urgenţă la 29 martie 2023, tot la Spitalul Gemelli, cu ”dificultărţi de respiraţie”.
Era vorba despre o ”bronşită infecţioasă” care ”nu avea legătură cu covid-19”, o boală împotriva căreia a fost vaccinat de mai multe ori, dădea asigurări Vaticanul.
Zvonuri – dezminţite – evocau şi o problemă cardiacă.
Francisc a suferit, la sfârşitul lui 2023, de această bronşită infecţioasă, care l-a determinat să renunţe, în noiembrie, la o vizită în Dubai, la COP28, şi îşi va relua activitatea abia în aprilie 2024.
La sfârşitul lui 2024 şi începutul lui 2025, această fragilitate respiratorie şi pumonară se va agrava din nou până la a-i fi fatală.
Comunitatea catolică mondială, puternic mobilizată prin rugăciune la această spitalizare, a urmărit oră de oră boala şi apoi moartea acestui şef al Bisericii Catolice foarte popular şi în afara Bisericii.
În perspectivă creştină, moartea marchează intrarea în ”viaţa eternă” a persoanei.
Oricât de dureroasă ar fi pentru credincioşi această despărţire, ea este trăită în această credinţă – împărtăşită de către toate confesiunile creştine -, care anunţă un doliu şi totdată ”speranţa” ”paradisului” asupra căreia Francisc a insistat mult.
Acest lucru explică, de la începuturile creştinismului, practica unei ”comuniuni spirituale” cu dispăruţii, al căror ”suflet” este considerat în continuare ”viu”, în ascensiune către Dumnezeu.
De aici decurg multiple demersuri de devoţiune creştină în centrul cărora se află corpul defunctului, înainte şi la mult timp după înmormântare.
În general, după o zi-două se anunţă data funeraliilor Papei, care este decisă în urma unei reuniuni a cardinalilor.
Slujba înmorântîrii are loc în general la o săptămână după deces, pentru a le permite credincioşilor săvină se roage la corpul defunctului, expus în Piaţa Sf. Petru.
ENERGIE NEBUNĂ
La sfârşitul lui 2023, Francisc îşi exprima dorinţa de a nu fi înmormântat în Bazilica Sf. Petru, ci în Bazilica romană Santa Maria Maggiore.
Ultimul dintre cei şapte papi înmormântaţi acolo este Clement al IX-lea, în 1669.
Un conclav care să-i alagă succesorul lui Francisc I se va deschide abea peste cel puţin două săptămâni.
Totul este prevăzut în cel mai mic detaliu pentru a asigura ”vacanţa” Scaunului Apostolic.
Anunţul morţii Papi îi eliberează de responsabilităţi pe toţi responsabilii principali.
În noiembrie 2024, Francisc a edicatt noi norme – foarte simplificate – cu privire la funeralii, suprimând de exemplu cele trei sicrie care se pun unul în altul, din chiparos, plumb şi stejar.
El a ales un sicriu simplu de zinc, pus într-unul de lemn, în care va fi expus în Bazilica Sf. Petru, aproape de pământ şi neînălţat.
Papa, plasat sub o observaţie medicală strictă, cu o sănătate rezistentă şi o energie nebună, suferea de alte două afecţiuni fizice.
El avea, pe de o parte probleme de ordin digestiv, care necesitau uneori amânarea unor întâlniri, dar într-o proporţie normală.
El a fost supus, însă, la 4 iulie 2021, unei intervenţii chirurgicale-surpriză, cu privire la o ”stenoză diverticulară simptomatică a colonului”, potrivit Vaticanului, când a fost internat timp de zece zile.
Papa a fost spitalizat din nou la 7 iunie 2023, cu o ”hernie intestinală” care a necesitat punerea unui ”proteze” interne în vederea evităii unei ”ocluzii”, potrivit Vaticanului.
Procedura s-a desfăşurat ”fărăcomplicaţii”, porivit chirurgului său.
Vaticanul inaugura cu această ocazie un nou mod de comunicare, cerut de către Francisc, dându-le periodic medicilor cuvântul să vorbească despre starea sa de sănătate.
”BISERICA VA MERGE ÎNAINTE”
Acest lucru s-a repetat la începutul lui 2025, moderat, când Sfântul Scaun a controlat informaţiile.
Sciatica cronică, legată de o problemă la coapsă care-l obosea mult, a provocat o inflamaţie la grnunchi, în urma unei căderi şi unei fracturi de articulaţie.
Aceasta l-a pus în scaunul cu rotile la începutul lui 2022 pe un bărbat a cărui voinţă de fier, un lucru pe care l-a trăit ca pe ”umilire”, dar peste care a trecut rapid, mărturisea el.
Însă el nu a vrut niciodată să-şi ia concediu.
Singura odihnă a iezuitului de şcoală veche, care se trezea zilnic la ora 4.00 şi se culca la ora 22.00 era o scurtă siestă la începutul după-amiezii.
El îşi împărţea timpul între rugăciune, meditaţie, slujbă, reuniuni de lucru – avea reputaţia că stătea cu ochii pe tot ceea ce se petrecea la Vatican – şi întâlniri oficiale şi oficioase.
Sărea peste cititul dosarelor şi îi plăcea mai ales contactul personal, pentru a-şi face singur o părere. Dădea telefon direct atât în Vatican, cât şi în afară.
Francisc îşi evocă posteritatea în ultima eutobiografie – intitulată ”Sper”, publicată la 15 ianuarie 2025.
”Biserica va merge înainte. În istoria sa, eu sunt doar o trecere”, scrie el.
Acest Papă care a lansat o reformă radicală a culturii clericale a Bisericii Catolice, şi-a exprimat în mai multe rânduri dorinţa de a demisiona în cazul incapacităţii de a guverna.
Moartea acestui lider religios cu 44 de milioane de abonaţi pe X lasă Biserica şi lumea şocate.
Această personalitate internaţională ieşită din comun, admirată şi criticată deopotrivă, respectată şi cxontroversată, era de neevitat. El nu lăsa pe nimeni indiferent.
Un pastror în sufletul său, el a încercat să trezească Biserica Catolică din constrângerile sale insituţionale prin adoptarea unui stil pontifical care să-i atragă pe cei care nu itră niciodată în biserici, uneori ăn detrimentul credincioşilor din primul rând, pe care nu i-a menajat niciodată, reporşându-le că nu fac suficient pentru cei mai săraci sau migranţi sau că nu sunt suficient de primitori cu cuplurile divorţate şi recăsătorite şi homosexuali.
El a încercat să reformeze Guvernul ecleziastic în vederea unei abordări mai democratice, mai puţin piramidale.
El a întins mâna şi altor religii, islamului mai ales.
A încercat, de asemenea, în relaţiile diplomatice – fără succes – să contracareze războiul şi vânzările de armament şi să susţină ecologia.
Aceste evoluţii şi revoluţii la Vatican au stimulat comunitatea catolică şi au provocat dezbateri interne aprige, în rândul clerului şi episcopilor, dar care au nevoie de timp să fie aplicate cu adevărat.
Până atunci, Papa Francisc I, primul cu acest nume, primul iezuit şi primul latino-american Papă, a marcat profund Biserica Catolică şi şi-a marcat vremea.
