Compania Biopharma Plasma, cu origini în Ucraina, a demarat procedurile necesare pentru autorizarea unei unități de producție de medicamente din plasmă umană la Oradea. Investiția se ridică la 37 de milioane de euro, iar lucrările sunt programate să fie finalizate până în februarie 2026.
Fabrica va fi construită pe un teren de peste 34.000 de metri pătrați în Parcul Industrial 1 din Oradea și va avea o capacitate anuală de procesare de aproximativ 1,2 milioane de litri de plasmă umană congelată. Din această materie primă vor fi produse imunoglobuline și albumină – medicamente esențiale în tratamentul bolilor imune și al altor afecțiuni grave.
Potrivit documentației depuse la Direcția pentru Protecția Mediului Bihor, unitatea va funcționa inițial cu o singură linie de producție, cu posibilitatea extinderii ulterioare. Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea unei hale de producție, spații pentru depozitare, laboratoare, birouri, drumuri interioare, parcări și zone verzi.
Un colos din industria medicamentelor intră în România: achiziție importantă și planuri de dezvoltare
Plasma va proveni din centre proprii de donare ale companiei, fiind stocată la temperaturi de -20°C înainte de procesare. Tehnologia folosită presupune operațiuni complexe de separare, purificare și sterilizare, sub un regim strict de control al calității.
Raportul de impact asupra mediului indică faptul că proiectul nu va avea efecte semnificative asupra solului, apei sau aerului, fiind prevăzute măsuri speciale pentru gestionarea substanțelor utilizate în procesul de fabricație.
Construcția fabricii de la Oradea face parte dintr-o strategie de relocare a producției Biopharma, afectată de contextul geopolitic din Ucraina. Conform planului actual, unitatea urmează să devină operațională în martie 2026 și va funcționa continuu, 7 zile din 7.