Banca Populară a Chinei (PBOC) a decis luni să menţină neschimbate principalele rate ale dobânzilor de împrumut (LPR), pe fondul unor date economice puternice, care oferă spaţiu de manevră pentru susţinerea monedei naţionale, în contextul escaladării tensiunilor comerciale cu Statele Unite, transmite CNBC.
Astfel, dobânda LPR pe un an a fost păstrată la 3,1%, iar cea pe cinci ani, folosită ca referinţă pentru creditele ipotecare, la 3,6%. Este a şaptea lună consecutivă în care aceste dobânzi rămân stabile, PBOC alegând să nu intervină în lipsa unor semnale clare de încetinire economică.
Datele macroeconomice recente au întărit această decizie: PIB-ul Chinei a crescut cu 5,4% în primul trimestru faţă de anul precedent, iar vânzările cu amănuntul şi producţia industrială din martie au depăşit aşteptările analiştilor.
În urma anunţului, yuanul onshore s-a apreciat cu 0,20%, iar yuanul offshore cu 0,22% faţă de dolar, în timp ce indicele bursier CSI 300 a crescut cu 0,36%.
Economiştii ING au anticipat corect că PBOC va păstra ratele actuale, subliniind că o eventuală reducere ar fi condiţionată de o scădere prealabilă a dobânzii repo pe 7 zile, aflată acum la 1,5% şi nemodificată din septembrie.
Totuşi, presiunile externe cresc: SUA au impus tarife de până la 245% pentru importurile din China, în timp ce Beijingul a răspuns cu taxe vamale de până la 125% pentru produsele americane.
Deşi creşterea economică este solidă, inflaţia rămâne în teritoriu negativ. Indicele preţurilor de consum (CPI) a scăzut cu 0,1% în martie, iar preţurile producătorilor (PPI) au înregistrat o contracţie anuală de 2,5%, marcând a 29-a lună consecutivă de deflaţie.
Datele economice pentru luna aprilie, care vor reflecta impactul noilor tarife americane, vor începe să fie publicate începând cu 30 aprilie, în timp ce datele comerciale sunt aşteptate pe 9 mai, iar cele privind inflaţia pe 10 mai.