Sfatul specialistului în nutriţie: Să mergem la cumpărături cu listă. Orice punem în coş, dacă nu este pe listă, o să ajungem să-l mâncăm sau să-l aruncăm

Cumpărăturile de alimente nu trebuie făcute atunci când ne este foame, iar ideal este ca, înainte de a merge la supermarket, să facem o listă cu necesarul de alimente, afirmă consultantul în nutriţie Maria Martac. Ea a explicat că alimentele cumpărate fiindcă au fost la promoţie fie ajung la gunoi, fie sunt mâncate ca să nu fie risipite, iar niciuna dintre situaţii nu este cea ideală, având în vedere că oamenii trebuie să mănânce pentru a se hrăni, nu pentru că au în faţa ochilor un aliment sau altul.

Când mergem la cumpărături de alimente ”ar trebui să nu fim flămânzi şi să avem lista pe care să o respectăm”, a afirmat Maria Martac, marţi seară, la .

 
Consultant în nutriţie şi biolog, Martac a explicat cum ar trebui să funcţioneze disciplina atunci când o familie face aprovizionarea cu alimente.
 

”Pentru că în magazine sunt promoţiile care vin peste noi, de toate felurile, există riscul să ne abatem de la listă. Întotdeauna lista trebuie să fie rezultatul unui plan pentru mai multe zile, 3-5 zile, pentru mesele tuturor celor din familie. Deci suntem 3 sau 4 persoane în familie şi eu mă gândesc: mic dejun, prânz, cină sau pacheţel şi trebuie să proteină – ouă, brânză, carne, peşte, pentru fiecare, iaurtul, cine mănâncă, cine nu mănâncă, de care îi place. Pe urmă trebuie să am legume, legumele pot să fie şi varianta congelată, pentru că ne mai scutim din timp, şi trebuie să fie fără dressing-uri. Pentru că orice punem în coş, dacă nu este pe listă, o să ajungem să-l mâncăm sau să-l aruncăm, aşa se ajunge la risipă. Ajungem să-l mâncăm pentru că-l tot vedem în frigider şi după aceea ne apucă regretul. Am dat bani pe el… Cum să-l aruncăm? Trebuie să mâncăm! Alţii nu au şi eu arunc, hai să-l iau că totuşi e bun, hai că expiră! Ne îndemnăm unul pe altul şi noi nu trebuie să mâncăm lucruri pentru că expiră, pentru că au fost la promoţii sau pentru ca să nu le aruncăm. Noi trebuie să mâncăm ca să ne hrănim. Şi asta înseamnă să mâncăm planificat, să mâncăm încet, să ne ascultăm senzaţiile corpului”, a arătat Maria Martac.
 
Ea a precizat că, ”dacă ne ascultăm corpul şi mâncăm doar cât ne trebuie, n-o să ajungem nici la camera de gardă, nici să luăm enzime pancreatice, nici să dormim rău”.

Consultantul în nutriţie Maria Martac: Întotdeauna masa trebuie să conţină o proteină, indiferent că e mic dejun, prânz sau cină/ O masă corect alcătuită trebuie să ţină de foame până la cinci ore

Kievul este pregătit să negocieze în mod direct cu Moscova, anunţă Zelenski