Totuși, începerea lucrărilor nu se poate face fără nicio formalitate. Legea prevede obligativitatea trimiterii unei notificări către primăria de care aparține locuința. Această notificare are rolul de a informa autoritățile cu privire la intervenția asupra fațadei clădirii. În lipsa notificării, proprietarul riscă o amendă considerabilă, chiar dacă autorizația de construire nu mai este cerută, potrivit bzi.ro.
Pentru locuințele aflate la parterul blocurilor, legislația prevede condiții specifice. Proprietarii au dreptul să își închidă balconul, însă doar cu acordul asociației de proprietari.
„Cu acordul asociației de proprietari se pot efectua lucrări de închidere a balcoanelor/ logiilor aflate la parterul clădirilor de locuit multietajate dacă modificările aduse construcției se efectuează din motive legate de securitate, de atenuare a efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor, precum si pentru siguranța și sănătatea celor care locuiesc în apartamentul respectiv.”, se arată în Legea 149/2020.
De asemenea, este esențial ca proprietarul să respecte regulile stabilite de asociația de proprietari privind materialele utilizate pentru închiderea balconului.
O altă reglementare vizează spațiile verzi din fața blocurilor. Deși mulți locatari consideră că aceste spații le aparțin, ele sunt, în general, proprietate publică, administrată de primăria locală. În consecință, intervențiile neautorizate – precum plantarea de arbori sau gard viu – pot atrage sancțiuni.
„Sarcina cu privire la întreţinerea şi administrarea acestui spaţiu revine proprietarului adică primăriei locale a cărui buget este constituit din taxele şi impozitele locuitorilor de pe raza sectorului sau a localităţii. Asociaţia de proprietari prin personalul angajat nu are nici o obligaţie cu privire la întreţinerea şi administrarea spaţiului verde, a grădinii respective. În mod normal dacă primăria nu îşi face treaba adică nu îşi respectă atribuţiile pentru care sunt plătiţi de cetăţeni, şi pentru această situaţie, ar trebui să fie amendaţi de către asociaţia de proprietari.”, se precizează în lege.
Prin urmare, modificările legislative simplifică unele proceduri, dar mențin o serie de responsabilități pentru cetățeni. Notificarea autorităților locale rămâne o condiție esențială, iar respectarea normelor urbanistice și comunitare este obligatorie.