Moţiunea simplă AUR-POT, împotriva ministrului de Externe, Emil Hurezeanu, dezbătută pe 6 mai şi supusă votului pe 7 mai, în plenul Camerei Deputaţilor.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, că moţiunea simplă depusă de 50 de deputaţi AUR şi POT, care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, va fi dezbatută marţi, 6 mai, şi votată miercuri, 7 mai, în plen. Moţiunea simplă se intitulează ”Diplomaţia românească în era Hurezeanu: izolarea ca strategie, irelevanţa ca vocaţie şi pasivitatea ca politică de stat. Cronica unei politici externe în derivă”.

POT şi AUR au depus, în urmă cu o săptămână, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu.

Moţiunea a fost atunci retrimisă iniţiatorilor şi nu a fost înregistrată, pentru că nu respecta prevederile Regulamentului forului legislativ.

 

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, declara pentru News.ro că deputaţii extremei drepte din Parlament demonstrează că nu cunosc legea, acesta fiind motivul pentru care moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost returnată iniţiatorilor.

Potrivit deputatului PNL, prin ei, prin moţiune, cei de la POT şi AUR încearcă să îl oblige pe premier să-l demită pe ministru, în cazul în care moţiunea ar fi adoptată, însă acest lucru nu este legal.

Un jucător de tenis îl apără pe Jannik Sinner. Liderul mondial revine în competiții după scandalul de dopaj

Marcel Ciolacu: România nu va trimite niciun militar pe frontul din Ucraina! Rămâne esenţial angajamentul de a aloca peste 2% din PIB pentru apărare, către înzestrare şi pentru modernizarea infrastructurii