De la selfie-uri flirty cu vedete, la videoclipuri emoționante, toate create cu tehnologie deepfake — noua escrocherie online ajunge și în România.
Imaginează-ți că intri pe Facebook și, dintr-o dată, primești un mesaj dulce de la… Reese Witherspoon, celebra ‘Blondă de la Drept’. „Bună, iubire ????”, scrie ea. Apoi îți trimite un video în care zâmbește larg și îți spune că e chiar ea, în carne, oase și pixel. Sună prea frumos ca să fie adevărat? Ei bine, chiar așa e.
Aceasta este una dintre cele mai noi și periculoase metode de fraudă online — în care escrocii folosesc tehnologie „deepfake” pentru a crea conturi false ale unor celebrități. Și da, de multe ori reușesc să fure mii de dolari de la victime naive.
Vedeta din ecranul tău nu e ce pare
Jurnaliștii de investigație Mark Lewis și Nick Stapleton, cunoscuți pentru emisiunea BBC Scam Interceptors, s-au infiltrat într-un astfel de grup de fani, dedicat actriței Reese Witherspoon. În doar câteva minute, au fost abordați de patru conturi diferite care pretindeau că sunt… Reese.
Unul dintre conturi avea chiar un „bifă albastră”, semn că profilul este (teoretic) verificat. Dar, mare păcăleală: bifa era, de fapt, o imagine inserată în poza de profil — o strategie perfidă prin care escrocii profită de lipsa de atenție a utilizatorilor.
Selfie-uri și video-uri convingătoare, dar complet false
După câteva mesaje flirty, escrocul a trimis un videoclip cu Reese. În el, actrița părea să spună: „Sunt reală. Dacă nu mă crezi, nu știu ce să-ți spun. E chiar vocea mea. O zi bună!”.
Numai că… nu era vocea ei. Și nici video-ul nu era autentic. Era un „deepfake” — un clip manipulat digital, creat cu ajutorul unor aplicații gratuite de pe internet, în care orice chip poate fi animat pentru a spune orice text.
„Este o tehnologie extrem de convingătoare”, avertizează Stapleton. „Dacă nu ești atent, nu observi că buzele nu se sincronizează perfect sau că mimica e puțin robotică. Dar cei mai mulți nici nu verifică”.
Emoțiile sunt arma perfectă
După ce capătă încrederea victimei, escrocii trec la pasul doi: îți cer să continui discuția pe o aplicație „privată” — în acest caz, Zangi. Apoi urmează mesajele de tip: „Îți pot spune un secret… ai vrea să vorbim doar noi doi?”.
Apoi vine codul secret: „614 = dragostea vieții mele”. Da, sună penibil. Dar tocmai acest limbaj codificat le dă victimelor impresia că au o legătură „specială” cu vedeta. Într-un caz documentat de jurnaliști, conversația a durat o săptămână până când a apărut marea întrebare: „Ai completat formularul pentru VIP Membership?”
Pentru a obține „cardul VIP” care îți permite să vorbești cu Reese… trebuie să plătești. Evident. 1000 de dolari. Prin PayPal, Bitcoin sau, preferabil, gift cards.
Cardurile cadou sunt preferate de escroci, pentru că odată ce ai dat codul, banii sunt imposibil de recuperat.
Bonus: Manageri falși și presiuni psihologice
Pentru a întări minciuna, un alt cont a început să trimită mesaje, pretinzând că este managerul lui Reese — un anumit Rick Yorn (care, surpriză, chiar există în realitate). O metodă clasică de „validare” a minciunii, menită să confere autoritate escrocheriei.
După ce victima a refuzat să plătească, escrocul a devenit agresiv: „Ce-ai zis despre managerul meu?!? Ai îndrăznit să spui că e un scam?!”
În final, a mai trimis un video fake cu Reese spunând: „Sunt cea reală. Sunt atâția impostori care pretind că sunt eu, dar eu sunt adevărata Reese Witherspoon”.
Cum te protejezi de astfel de înșelătorii?
* Nu crede orice cont cu bifă albastră – verifică dacă e o bifă reală sau o imagine.
* Fii suspicios la vedete care „te aleg” să le cunoști – nu, nu ai câștigat la loteria celebrităților.
* Nu părăsi platforma inițială – dacă te cheamă pe o aplicație obscură, e semn rău.
* Nu trimite bani niciodată pentru „membership-uri” VIP – nicio vedetă reală nu cere carduri cadou.
* Raportează conturile suspecte – Facebook are opțiuni de raportare. Fă-o pentru tine și pentru ceilalți.
„Dacă o vedetă vrea să te cunoască în privat… cel mai probabil vrea și portofelul tău”, avertizează jurnaliștii de la Scam Interceptors, citează Daily Mail.