Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, lansează sesiunea de finanţare nerambursabilă „Bucureşti. Împreună”, dedicată susţinerii sectorului cultural independent şi creativ din Capitală. Programul face parte din schema de finanţare 2025 prin care ARCUB încurajează iniţiativele artistice ce contribuie la dezvoltarea oraşului prin cultură. Termen-limită pentru depunerea proiectelor: 22 mai, ora 17:00.
Operatorii culturali sunt invitaţi să propună proiecte relevante pentru comunitatea bucureşteană, care creează legături, stimulează colaborarea şi reconectează locuitorii cu oraşul. Propunerile pot fi depuse în perioada până în 22 mai, prin platforma online dedicată. Detalii despre Regulament şi modalitatea de aplicare sunt disponibile pe www.arcub.ro – secţiunea Finanţare.
Sesiunea de finanţare nerambursabilă 2025, lansată de ARCUB sub tema centrală „Bucureşti. Împreună”, îşi propune să susţină proiecte culturale care promovează coeziunea socială, incluziunea, participarea activă şi reconectarea locuitorilor cu oraşul. Într-un Bucureşti aflat într-o continuă transformare, tema aleasă devine un apel la solidaritate, colaborare şi implicare artistică în viaţa comunităţii. Cultura este regândită ca un spaţiu comun, în care arta are rolul de a construi punţi între oameni, între cartiere şi între generaţii. ARCUB susţine proiectele culturale care creează legături autentice, contribuie la revitalizarea spaţiilor urbane şi aduc arta mai aproape de viaţa cotidiană. Sunt căutate iniţiative cu impact social durabil, care transformă oraşul într-un spaţiu deschis şi conectat la nevoile comunităţii.
Obiectivele sesiunii de finanţare
Sesiunea de finanţare Bucureşti. Împreună urmăreşte susţinerea proiectelor culturale care aduc relevanţă şi plusvaloare scenei culturale din Capitală şi contribuie la construirea unui Bucureşti mai conectat, mai incluziv şi mai deschis către inovaţie artistică. Printre obiectivele principale se află consolidarea legăturii afective dintre locuitori şi spaţiul urban, prin iniţiative artistice care implică direct comunitatea şi stimulează ataşamentul faţă de Bucureşti. Este încurajată colaborarea între artişti, organizaţii culturale şi grupuri locale, cu scopul de a revitaliza cartierele şi spaţiile publice, transformându-le în locuri vii de întâlnire şi expresie artistică. Programul pune, totodată, un accent puternic pe incluziune, fiind vizate iniţiativele dedicate grupurilor vulnerabile, care promovează respectul, dialogul intercultural şi diversitatea. Educaţia prin artă este, de asemenea, o prioritate – sunt sprijinite activităţi culturale pentru toate vârstele, care stimulează gândirea critică, creativitatea şi valorizarea patrimoniului urban. Programul susţine şi proiectele care documentează memoriile colective, istoriile personale şi identitatea oraşului şi care oferă o perspectivă profundă şi actuală asupra Bucureştiului ca spaţiu viu şi polifonic.
Programul Bucureşti. Împreună vizează proiecte care activează în domenii esenţiale pentru dezvoltarea culturală a oraşului: educaţie culturală şi artă comunitară, iniţiative interdisciplinare şi colaborative, precum şi proiecte culturale cu componentă socială şi incluzivă.
Solicitanţi eligibili
În cadrul sesiunii de finanţare Bucureşti. Împreună pot depune cereri de finanţare persoanele fizice autorizate (PFA), asociaţiile, fundaţiile şi instituţiile publice de cultură înfiinţate conform legislaţiei române, care nu se află în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, precum şi societăţile comerciale care desfăşoară activităţi culturale. Programul este deschis atât organizaţiilor cu tradiţie, cât şi celor aflate la început de drum, cu condiţia respectării criteriilor de eligibilitate. Fiecare solicitant are dreptul de a depune o singură cerere de finanţare în cadrul acestei sesiuni.
Bugetul total alocat sesiunii de finanţare Bucureşti. Împreună 2025 este de 1.360.000 lei. Fondurile sunt repartizate pe cele trei categorii tematice:
• Educaţie culturală şi artă comunitară: 400.000 lei;
• Proiecte interdisciplinare şi colaborative: 400.000 lei;
• Proiecte culturale incluzive şi sociale: 400.000 lei;
• Fond pentru contestaţii: 160.000 lei.
Valoarea maximă a finanţării care poate fi solicitată pentru un proiect este de 80.000 lei. Pentru a fi eligibile, proiectele propuse trebuie să includă surse complementare de finanţare. Partenerii nu pot avea calitatea de solicitant în cadrul aceleiaşi sesiuni.
Calendar
Finanţările nerambursabile vor fi acordate pentru proiecte culturale care se vor desfăşura exclusiv în Bucureşti, în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 31 octombrie 2025. Termenul-limită pentru depunerea cererilor de finanţare, prin platforma online dedicată (https://arcub.submittable.com), este 22 mai 2025, ora 17:00. Rezultatele evaluării proiectelor din punctul de vedere al eligibilităţii şi conformităţii administrative vor fi publicate pe 6 iunie 2025. Rezultatele finale, în urma soluţionării eventualelor contestaţii, vor fi publicate pe 16 iulie 2025. Contractele de finanţare vor fi semnate în perioada 24 iulie – 6 august.
Regulamentul pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, Ghidul aplicantului şi Anexele solicitate sunt disponibile pe site-ul ARCUB, în secţiunea Finanţare – Sesiuni de finanţare – Bucureşti. Împreună.