Ministrul Energiei, liberalul Sebastian Burduja, opinează că gestul judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti este extrem de grav şi că încălcarea unei hotărâri a Curţii Constituţionale a României de către un magistrat reprezintă o abatere disciplinară care se sancţionează cu excluderea din magistratură.
El subliniază că nu comentează deciziile din justiţie şi că îşi exprimă o opinie personală, bazată pe argumente şi texte de lege.
„Deciziile Curţii Constituţionale a României (CCR) sunt definitive şi general obligatorii, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie. Ele se aplică imediat după publicarea în Monitorul Oficial. Nu e opţional. E legea supremă. În contenciosul prezidenţial, CCR confirmă rezultatul alegerilor şi veghează la respectarea procedurii, potrivit art. 146 lit. f) din Constituţie. Este instanţa electorală supremă. Legea pentru alegerea Preşedintelui (art. 31 alin. 2) reiterează caracterul definitiv al hotărârilor CCR în această materie. Punct. Hotărârea CCR privind anularea alegerilor a fost luată în unanimitate. Judecata Curţii nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Încălcarea unei hotărâri CCR de către un judecător este o exercitare cu rea-credinţă a funcţiei şi o nesocotire a ierarhiei constituţionale. Este o abatere disciplinară gravă, sancţionabilă cu excluderea din magistratură (art. 271 lit. s), coroborat cu art. 272 şi 273 din Legea 303/2022). Ca ministru şi deputat, am jurat să respect Constituţia şi să apăr autorităţile de rang constituţional, de aceea îmi permit să exprim prezenta opinie. Ce a făcut azi un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti este un gest extrem de grav”, a scris Burduja, joi, pe Facebook.
El spune că, din punctul său de vedere, hotărârea judecătorului respectiv este de facto inexistentă, încălcând flagrant art. 147 alin. (4) din Constituţie.
„Avem datoria să denunţăm acest abuz evident. Hotărârea Curţii de Apel depăşeşte şi limitele puterii judecătoreşti, fiind casabilă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ”, afirmă Sebastian Burduja.
El solicită public, în temeiul Constituţiei, ca orice autor de sesizare de bună-credinţă să sesizeze CCR pentru a constata un conflict juridic de natură constituţională între CCR şi Parlament, pe de-o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte.
„Acest derapaj trebuie sancţionat exemplar. Toleranţa faţă de sfidarea Constituţiei este complicitate la erodarea democraţiei româneşti, ceea ce adversarii ţării noastre se străduiesc constant să facă. Statul de drept nu se negociază! Constituţia este temelia democraţiei noastre, iar Curtea Constituţională are tot dreptul să o apere”, conchide ministrul.
Un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale.
”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare”, potrivit minutei deciziei.
Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.