Zelenski, incert în privința participării la funeraliile Papei Francisc, acolo unde urma să se întâlnească și cu Trump: Nu sunt sigur ‘dacă voi avea timp’

„Dacă am timp, voi fi desigur prezent”, a declarat Zelenski presei, evocând totodată reuniuni militare care urmează să aibă loc sâmbătă. „Nu ştiu cât timp îmi vor lua astea”, a adăugat el.

Consilierul pe probleme de comunicare al lui Zelenski, Dmitri Litvin, declarase marţi că preşedintele ucrainean şi Prima Doamnă, Olena, vor participa la funeraliile Suveranului Pontif, conform agenţiei de presă ucrainene Liga.

În aceeaşi zi, Volodimir Zelenski afirmase că este gata să se întâlnească cu omologul său american, Donald Trump, săptămâna aceasta la Vatican, unde ambii şefi de stat ar urma să participe la funeraliile Papei Francisc.

Preşedintele american Donald Trump nu a exclus să se întâlnească sâmbătă, în Italia, cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în marja funeraliilor Papei Francisc, relatează DPA.

Întrebat despre o astfel de posibilitate înainte de a se urca într-un elicopter care să-l ducă la aeroport vineri, Trump a spus: „Este posibil”. El a adăugat că se va întâlni cu o serie de şefi de stat şi de guvern străini la Roma.

La sfârşitul lunii februarie, o conversaţie între Trump, vicepreşedintele său JD Vance şi Zelenski a dus la un schimb de opinii pe un ton ridicat la Casa Albă

content-image

Situaţia rămâne tensionată după ce în presă au apărut detalii cu planul lui Trump de încetare a războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu mai bine de trei ani, care prevede între altele păstrarea Crimeei de către Rusia, pe care a anexat-o ilegal în urmă cu 11 ani.

După cum explică CNN, dacă vor fi prezenţi, Trump şi Zelenski vor sta separat la ceremonia funerară, întrucât Vaticanul ar urma protocolul de a aşeza delegaţiile în ordine mai degrabă după alfabetul francez, decât cel englez.

Dacă ar fi aşezate în ordine alfabetică engleză, delegaţia ucraineană ar sta foarte aproape de delegaţia Statelor Unite, deoarece numele ambelor ţări încep cu litera U. Cu toate acestea, în franceză, Statele Unite sunt cunoscute sub numele de Etats-Unis, astfel încât delegaţia americană ar putea ajunge lângă oficiali din Estonia şi Eswatini (Africa de Sud).

Kievul, prin canale diplomatice, propusese Italiei şi mai multor parteneri europeni să organizeze un summit privind Ucraina pe fundalul vizitei liderilor străini la Roma pentru funeraliile Papei Francisc, pe 26 aprilie, a relatat joi publicaţia italiană La Repubblica.

Nu toată lumea a fost de acord cu necesitatea unui astfel de summit cu această ocazie, potrivit ziarului italian, citat de numeroase media de la Kiev. Se pare că atât premierul italian Giorgia Meloni, cât şi ministrul său de externe Antonio Tajani şi-au exprimat îndoielile cu privire la faptul că un astfel de summit ar putea avea loc în ziua înmormântării Suveranului Pontif. Tajani şi-a exprimat rezerva, afirmând că acest lucru ar fi foarte dificil, inclusiv din punct de vedere logistic.

Palatul Elysee a anunţat deja că preşedintele Emmanuel Macron nu va avea nicio întâlnire diplomatică în marja funeraliilor Papei, care vor avea loc sâmbătă la Roma, în ciuda faptului că la funeralii vor participa numeroşi lideri mondiali.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Planta care reduce inflamațiile și are proprietăți terapeutice: Specialiștii spun că ‘detoxifică organismul și elimină toxinele din corp’

Bani mai puțini pentru CNAIR în 2025, conform proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli