Un instructor de yoga şi alţi patru inculpaţi, trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane. Liderul grupării, acuzat şi de viol în formă continuată

Un instructor de yoga şi alţi patru inculpaţi – un bărbat şi trei femei – au fost trimişi în judecată de către procurorii DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane. Cei cinci sunt acuzaţi că au racolat 15 victime, inclusiv din rândul cursanţilor, pe care, prin constrângere, violenţe psihice şi manipulare le-au obligat să producă şi să difuzeze materiale pornografice cu scopul obţinerii unor foloase materiale. Presupuşii infractori au câştigat astfel aproape un milion şi jumătate de euro. Instructorul de yoga, în vârstă de 63 de ani, lider al grupării de criminalitate organizată, este acuzat şi de viol în formă continuată asupra unor victime pe care le-ar fi constrâns să aibă relaţii sexuale cu el, sub pretextul unei evoluţii spirituale.

Potrivit DIICOT, prin rechizitoriul din data de 15 aprilie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus trimiterea în judecată a 5 inculpaţi, doi bărbaţi şi trei femei, cu vârstele cuprinse între 31 şi 63 de ani, toţi aflaţi sub măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane (autorat şi complicitate) în formă continuată.

Inculpatul, acum în vârstă de 63 de ani, este acuzat şi de viol în formă continuată (12 acte materiale).

În cursul anului 2012, arată anchetatorii, inculpatul în vârstă de 63 de ani a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat împreună cu două dintre femei (de 31 şi 40 de ani), grupare de criminalitate organizată la care au aderat alţi doi inculpaţi. Toţi cei cinci au acţionat pentru obţinerea de beneficii financiare din exploatarea a 15 victime, care prin constrângere morală şi violenţe psihice au fost obligate la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală.

Inculpatul, lider al grupării de criminalitate organizată, având cunoştinţe aprofundate de yoga şi prezentându-se ca fondator şi instructor în cadrul unor centre de rang naţional şi european în domeniu a racolat, inclusiv cu sprijinul co-inculpaţilor, persoanele vătămate din rândul cursanţilor, utilizând diverse tehnici manipulative prin care le-a determinat să practice videochat, cu scopul de a obţine foloase materiale de la acestea.

În acelaşi context, sub pretextul unei evoluţii spirituale, liderul grupării de criminalitate organizată a condiţionat victimele să accepte relaţii sexuale cu el, iar ulterior, după înlăturarea oricărei noţiuni de consimţământ, le-a determinat să accepte să producă materiale cu conţinut sexual explicit pentru platformele online dedicate adulţilor.

Victimele au fost adăpostite în apartamente deţinute sau închiriate de către inculpaţi, iar pentru practicarea activităţii de videochat persoanele vătămate au fost găzduite în două locaţii amplasate în sectorul 5 al Capitalei, imobile amenajate şi dotate cu tehnica necesară: internet, calculatoare, camere web etc.

Prin activităţile desfăşurate, inculpaţii au obţinut suma de 1.402.947,01 euro.

Totodată, prin actul de sesizare a instanţei, procurorii DIICOT – Structura Centrală au solicitat menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra a 12 imobile şi terenuri aparţinând inculpaţilor şi a sumelor de 284252,40 lei şi 2.580 USD, precum şi confiscarea acestor bunuri.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Alexandrul Rafila, despre spitalele din PNRR: Noi am semnat, din cele 27 de spitale eligibile, 24 de contracte, se găsesc în diverse stadii. La spitalele de la Piteşti şi de la Braşov s-a renunţat, pentru că au schimbat indicatorii tehnico-financiari

Incident în Gara din Târgu Mureş: Un bărbat s-a legat cu lanţ şi lacăt în faţa unui tren/ El a fost eliberat de echipajele de intervenţie, urmând a fi dus la o clinică medicală