Dezastru pentru cea mai mare firmă de curierat: Au anunțat că vor concedia 20.000 de angajați – Prăbușirea marilor companii continuă

United Parcel Service (UPS) este o companie de curierat din Statele Unite, înființată în 1907 și prezentă în peste 200 de țări. Compania este cel mai mare curier din lume, transportând 6,1 milioane de articole zilnic. Principalii competitori ai companiei sunt DHL și FedEx.

Compania este prezentă și în România, din anul 1990, prin agentul autorizat Romtrans. În anul 2000, Romtrans a înființat firma Trans Courier Service, unde a devenit acționar cu 100% din acțiuni. În anul 2008, UPS a achiziționat compania Trans Courier Service.

În anul 2009, UPS opera cu o flotă de 86 de mașini, din care 57 erau controlate de subcontractori.

GM, Kraft Heinz, Electrolux şi alte companii de top au retras previziunile financiare pentru 2025 sau şi-au revizuit în scădere perspectivele, ilustrând dificultatea planificării într-un climat economic extrem de incert.

Potrivit unei analize Reuters, circa 40 de companii la nivel global şi-au retras sau redus previziunile financiare în primele două săptămâni ale sezonului de raportări.

Preţurile acţiunilor Volvo Cars au scăzut cu 9%, compania anunţând reduceri de cheltuieli de 1,8 miliarde de dolari şi restructurări ale operaţiunilor din SUA. Porsche AG a estimat pierderi de cel puţin 100 de milioane de euro din cauza tarifelor de import impuse de SUA în aprilie şi mai.

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a încercat să liniştească investitorii, anunţând viitoare reduceri de taxe pentru piese auto şi promiţând scăderea impozitelor şi relaxarea reglementărilor. Cu toate acestea, incertitudinea continuă să afecteze încrederea consumatorilor şi a companiilor, iar datele economice arată o scădere abruptă a numărului de locuri de muncă vacante şi a indicelui de încredere a consumatorilor la cel mai scăzut nivel din perioada pandemiei.

Sectorul auto este grav afectat, tarifele fiind aşteptate să crească preţurile maşinilor în SUA cu mii de dolari, ceea ce va reduce cererea într-o industrie deja vulnerabilă din cauza tranziţiei lente către vehicule electrice.

Băncile avertizează, de asemenea, asupra impactului: HSBC a semnalat riscuri pentru cererea de credite şi calitatea portofoliului de împrumuturi, în contextul intensificării tensiunilor comerciale.

În paralel, mari companii de consum precum Amazon, Adidas, Kraft Heinz, Hilton, Porsche, Electrolux, Nestlé, Unilever şi Chipotle şi-au redus estimările pentru anul în curs, invocând slăbirea încrederii consumatorilor, pe fondul incertitudinii economice prelungite.

”Istoria ne învaţă că o incertitudine prelungită se va reflecta inevitabil în deciziile de cumpărare ale consumatorilor,” a declarat pentru Reuters Jacob Aarup-Andersen, CEO-ul producătorului danez de bere Carlsberg.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ucraina a pregătit ‘Planul B’ în războiul cu Rusia: Pe ce mizează armata ucraineană

Fundaşul Alessandro Buongiorno s-a accidentat şi nu va mai evolua în acest sezon