Carambol grav pe A2 pe sensul de mers spre litoral. Șase mașini implicate și cel puțin 3 victime / Update

Traficul a fost reluat pe ambele benzi de rulare pe Autostrada A2 sensul București – Constanța, la kilometrul 94, în zona localității Dragalina, județul Călărași.

În urma accidentului dintre șase mașini, patru persoane au suferit diverse leziuni și au fost transportate la spital, informează Centrul Infotrafic.

„Traficul se desfășoară dirijat, pe banda de urgență, pe Autostrada A2 sensul București – Constanța, la kilometrul 94, în zona localității Dragalina, județul Călărași, după ce șase autovehicule implicate într-o coliziune au rămas imobilizate pe benzile de rulare”, transmite sursa citată.

Trei persoane necesită îngrijiri medicale la fața locului, urmând să se stabilească dacă este necesar transportul acestora la spital.

Se estimează reluarea circulației în condiții normale joi, după ora 09:30.

Circulația se desfășoară pe ruta alternativă: A2 – kilometrul 64 – Lehliu – Gară – DN 3A – Drajna – A2 – kilometrul 105.

Robert de Niro o sprijină pe fiica sa Airyn, după ce aceasta a recunoscut că este transsexuală: „Îmi iubesc toţi copiii”

Inter Miami, echipa lui Messi, eliminată de Vancouver Whitecaps