„Nu avem toată puterea până nu avem justiţia!”, își începe fostul șef al statului postarea, făcând trimitere la o sintagmă care, în viziunea sa, definește agenda ascunsă a celor care susțin candidatura lui Crin Antonescu.
Referindu-se la cele două dezbateri prezidențiale recente, Băsescu afirmă că niciuna „nu a avut darul să îndrepte decizia nehotărâţilor către un candidat sau altul” și consideră că prestațiile candidaților i-au determinat pe unii alegători „să renunţe la susţinerea pentru unii candidaţi”. În schimb, acesta compară modul în care televiziunile au tratat evenimentele: „Televiziunea publică a fost echidistantă, cu ziarişti competenţi […] Antena 3 şi-a adus echipa de specialişti în manipulare şi măcelărire a adevărului”.
Tonul atacului se intensifică atunci când Băsescu îl acuză pe Antonescu de lipsă de activitate și de obediență față de Dan Voiculescu: „Marioneta voiculesciană, care, după 10 ani de odihnă/şomaj, probabil urmare a neputinţei de a face ceva în viaţă, crede că i se cuvine locul de muncă/odihnă de la Cotroceni”. În opinia sa, „biata Marionetă” are o misiune clară: „să garanteze numiri în justiţie după indicaţiile Varanului”.
Băsescu readuce în discuție și evenimentele politice tensionate din 2012 și 2013, pe care le pune în seama tandemului Antonescu-Ponta. El afirmă că în vara anului 2012, liderii USL „au spulberat toate instituţiile fundamentale ale Statului Român pentru ca Marioneta să se instaleze la Cotroceni”, iar apoi „a încercat să falsifice cvorumul legal de validare a referendumului din 2012 prin eliminarea diasporei din lista electorală”.
Totodată, fostul președinte menționează că aceste acțiuni au avut consecințe grave pentru România: „Acţiunea a anulat progresele din MCV şi implicit a amânat intrarea ţării în Schengen cu 12 ani”. El invocă și „Marțea Neagră” din decembrie 2013, când USL ar fi modificat Codul Penal pentru a „garanta imunitate tuturor infractorilor din politică”.
În încheiere, Băsescu lansează un avertisment: „Nu vă jucaţi cu manipularea alegerilor şi implicit cu interesele României, de dragul unor infractori care încearcă să-şi pună preşedinte pentru a controla justiţia”. El sugerează că implicarea trustului de presă fondat de Dan Voiculescu în campania electorală are drept scop sprijinirea unui candidat care să asigure protecția celor vizați de anchete penale.
Într-un post-scriptum ironic, Băsescu îl taxează pe Antonescu pentru o declarație făcută la Antena 3: „Interesant. Din senin, fără să-l întrebe nimeni, domnul Antonescu ne-a informat că ‘nu suportă durerea’ şi că fuge de ea. Oare se teme de o întrebare al cărui răspuns îl defineşte ca om?”.