ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Emil Boc: Am votat cu un preşedinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată şi mai radicalizată

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat că a votat cu un preşedinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată şi mai radicalizată şi a precizat că este nevoie de o Românie demnă în Uniunea Europeană, cu o voce profesionistă.

Emil Boc a declarat jurnaliştilor la ieşirea de la urne că a votat şi pentru responsabilitate. 

”Am votat pentru o Românie demnă, europeană şi echilibrată. Am votat cu un candidat care are capacitatea să reprezinte România demn, echilibrat în Uniunea Europeană, am votat pentru responsabilitate. Astăzi mă bucur să văd că avem o participare bună, peste media obişnuită a românilor la vot. Mă bucur că românii înţeleg importanţa momentului pe care îl avem pentru că în joc este destinul României pentru foarte mulţi ani de acum înainte. Sunt poate cele mai importante alegeri după 1990 când se stabileşte din nou direcţia ţării, aşa cum prin Revoluţia din 1989 a luat drumul libertăţii şi astăzi suntem la o răscruce de drumuri”, a afirmat Emil Boc.
El a precizat că a votat cu un preşedinte care are o voce echilibrată într-o lume radicalizată. 

”Am votat cu un preşedinte care are o voce echilibrată într-o lume tot mai divizată şi mai radicalizată. Avem nevoie de o Românie demnă în Uniunea Europeană, cu o voce echilibrată şi profesionistă”, a mai declarat Boc.

Ciolacu, întrebat ce i-a transmis emisarului american: Că alegerile din România vor fi organizate corect, la fel cum sunt toate alegerile organizate de 35 de ani

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Marcel Ciolacu: Am ales astăzi ordinea şi nu haosul. Nu cred că ne permitem o criză politică. O criză politică în acest moment ar duce la haos, ar duce la o incapacitate de plată