ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – John Ion Banu: Am venit pentru schimbare/ Să mergem înainte cu voinţa poporului, cu bunăstare şi o existenţă permanentă a României în cadrul Uniunii Europene

Candidatul independent la Preşedinţie John Ion Banu afirmă că a mers să voteze pentru schimbare. „Să mergem înainte cu voinţa poporului, cu bunăstare şi o existenţă permanentă a României în cadrul Uniunii Europene”, a declarat candidatul independent duminică, la ieşirea de la vot.

„Pentru că se punea întrebarea de ce sunt aici, am venit pentru  schimbare. Eu consider că România, dar nu atât România, cât cetăţenii României au nevoie de o schimbare care poate să fie realizată prin, în primul rând, vocea poporului şi în felul acesta clasa socială, mai mult, clasa politică, să fie cea la care este prima schimbare. Eu sunt aici şi munca mea abia acum începe, este munca pe care vrem să o facem cu un plan al României pentru o dezvoltare, o bunăstare a cetăţenilor, dar şi mai mult pentru o perpetuare a României care este lăcaşul neamului nostru. Dar nu putem să facem aceasta decât prin voinţa poporului, de aceea trebuie să dăm o voce poporului şi trebuie să o şi urmăm”, a afirmat John Ion Banu.

Acesta adăugat că trebuie „să mergem înainte cu voinţa poporului, pentru o bunăstare şi o existenţă permanentă a României în cadrul Uniunii Europene”.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, după ce a votat: România nu poate rămâne pe mâna unui şef de galerie, pe mâna unui procesoman sau pe mâna unui om pregătit oricând să-i trădeze pe cei de alături

Primarul Ploieștiului, Mihai Poliţeanu: ‘Nu ne permitem să ne ducem pe o direcţie de extremism, de izolare faţă de partenerii noştri din NATO şi din UE’