Peste 650 de deţinuţi din Penitenciarul Botoşani au votat la alegerile prezidenţiale prin urne mobile

Potrivit acestora, deţinuţii au votat prin intermediul urnelor mobile, în baza unor cereri depuse anterior. Urnele mobile aparţin secţiilor de votare cu numerele 68, 79, 80 şi 85 din municipiul Botoşani.

„Manifestarea spiritului civic nu este doar un drept constituţional, este o îndatorire şi o dovadă clară că democraţia nu se opreşte la porţile penitenciarelor. Pentru cei aflaţi în custodie, votul înseamnă mai mult decât o simplă alegere, înseamnă că fac parte dintr-o societate care nu îi abandonează după gratii”, au transmis oficialii Penitenciarului Botoşani.

Sursa: www.stiripesurse.ro

UPDATE – Planul Roşu de Intervenţie, activat în urma unui accident feroviar produs în Gara Constanţa/ Au fost implicate două trenuri/ Şapte persoane, duse la spital/ Precizările CFR SA/ Reacţia lui Grindeanu – VIDEO

VIDEO Scandal în ziua votului: ‘Am găsit morți pe liste!’ – AUR denunță ‘manipulări grosolane’ cu liste false și urne mobile și cere intervenția autorităților