„Voturile din diaspora care sunt numeroase, 900 de mii sau mai bine, au o pondere importantă și este normal să fie așa pentru că în diaspora trăiesc cel puțin un sfert din cetățenii români și atunci mi se pare normal ca votul lor, care este exact ca votul nostru, să conteze, să fie foarte important mai ales într-o luptă atât de strânsă. Da, contează diaspora. Nu s-au făcut sondaje, nu am idee exact cum au mers lucrurile în diaspora, dar până nu le numărăm pe toate nu putem știi nimic”, a spus Crin Antonescu într-o intervenție la Realitatea Plus.
Întrebat dacă nu are niciun semn de întrebare vizavi de acest scor obținut până la urmă de 3 partide care la 1 decembrie au făcut majoritate în Parlament, scor care este mai puțin de jumătate în doar 5 luni de zile, Antonescu a răspuns:
„Chestiunea este una pe care trebuie să o analizeze partidele. Eu am știut din capul locului intrând în această cursă că există avantaje pentru candidatul acestor partide – avantaje de natură logistică, de natură organizatorică, de natură financiară – dar există și dezavantajul unei erodări puternice care s-a simțit încă de la votul pentru parlamentare, care este și consecința a ceea ce numeau trauma din societatea românească – nemulțumirea pentru anularea alegerilor din iarnă.
Eu mi-am asumat această candidatură și cu bune și cu rele și spun că dacă voi pierde va fi vina mea, dacă voi câștiga va fi meritul tuturor. (…) Cred că mi-am făcut în această campanie datoria în sensul în care am făcut cât puteam mai mult și mai bine să fac și rămâne să vedem dacă ea va continua într-un tur doi care oricum se anunță foarte greu, sau dacă nu”.