„Într-un context în care specialiştii din dermatologia europeană avertizează că până în anul 2050 numărul cazurilor de cancer de piele ar putea înregistra o creştere de 40%, campania de conştientizare publică ‘Euromelanoma – 2025’ se adresează în mod special copiilor şi implicit părinţilor acestora pentru a stopa această creştere alarmantă, oferind soluţii reale de prevenţie medicală, prin conştientizare şi informare corectă asupra factorilor de risc”, informează un comunicat de presă al SRD.
Potrivit surse citate, campania de anul acesta, care se desfăşoară în România prin Societatea Română de Dermatologie, poartă sloganul ” Copiii noştri pot avea un risc crescut de a dezvolta cancer de piele la maturitate”.
Totodată, cu ocazia lansării campaniei „Euromelanoma”, Societatea Română de Dermatologie îşi va anunţa şi prezenţa, pentru al cincilea an consecutiv, la evenimentul iniţiat şi coordonat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti „Asumă-ţi să fii sănătos! Litoral 2025” care se va derula la malul Mării Negre, în perioada 10-16 august.