Salata cu roșii – luxul sezonului! În plin sezon al entuziasmului pentru „gustul de acasă”, clienții piețelor din Iași se lovesc de un preț care pare rupt din filmele SF: roșiile românești din Olt au ajuns să coste între 30 și 40 de lei/kg.
O simplă roșie medie poate ajunge să coste peste 6 lei bucata, ceea ce înseamnă că o salată banală ajunge să coste cât un prânz decent la restaurant.
Deși sunt etichetate ca fiind „românești”, încrederea cumpărătorilor este la fel de scăzută ca vânzările. „Sunt cam scumpe. Nu cred că sunt de la noi, poate doar eticheta e românească”, spune o clientă sceptică.
Vânzătorii încearcă să salveze aparențele. „Sunt oltenești, foarte bune, doamnă… se iau, dar mai puțin”, recunoaște una dintre comerciante, cu o sinceritate tăioasă. În realitate, rafturile rămân pline, iar clienții… tot mai puțini.
Prețurile record au reaprins și suspiciunile legate de proveniență. Președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli din Olt, Ion Păunel, susține că marfa din piețele ieșene nu provine direct de la fermieri, ci este revândută de intermediari care o promovează drept „autentic românească”, potrivit Agro TV.
Ironic, unele voci spun că roșiile din import (Italia, Spania) sunt preferate, fiind mai ieftine și mai… gustoase. „Nu e vorba doar de preț, dar nici nu au gust, dom’le!”, explică o clientă care a trecut pe lângă standul de roșii românești fără să ezite.
Până una-alta, tarabele sunt pline, dar portofelele rămân închise. „Să le mănânce ei, că se strică până scad prețurile”, se aude tot mai des în piețe.