Paris Saint-Germain s-a calificat în finala Ligii Campionilor, iar preşedintele clubului Nasser Al-Khelaifi a trimis e-mail tuturor angajaţilor prin care îi anunţă că sunt invitaţi la finala cu Inter Milano de la Munchen, din 31 mai.
Tichetele pentru delegaţia pariziană, partenerii, familiile jucătorilor şi angajaţii clubului sunt incluse în totalul de 18 000 de bilete puse la dispoziţia clubului pentru această finală.
În e-mailul său, preşedintele parizian a subliniat succesul colectiv al clubului, „de la jucătorii de pe teren, la personalul nostru tehnic, trecând prin toate echipele din fiecare departament al PSG”, pentru a-şi explica demersul. Fiecare angajat va fi informat în curând cu privire la detaliile practice ale călătoriei lor la Munchen.
Înainte de a-şi îndrepta atenţia spre Liga Campionilor, PSG îşi va încheia campania din Ligue 1, cu o deplasare la Montpellier, care a retrogradat, înainte de a găzdui Auxerre şi apoi de a înfrunta Stade de Reims în Cupa Franţei.