Cei cinci favoriţi
SUEDIA: KAJ, „Bara Bada Bastu”
Trecând de la anonimat la notorietate brusc, devenind marii favoriţi la câştigarea ediţiei din 2025 a Eurovision, Kevin Holmstrom, Axel ŕ…hman şi Jakob NorrgŕĄrd – ale căror iniţiale formează numele grupului de comedie – speră să câştige concursul cu oda lor la saună, acompaniată de acordeon.
AUSTRIA: JJ, „Wasted Love”
JJ (pe numele real Johannes Pietsch) este un contratenor austriac-filipinez în vârstă de 23 de ani, care a crescut la Dubai înainte de a descoperi muzica clasică la Viena. Cu „Wasted love”, el îşi propulsează notele înalte de soprană într-o piesă care amestecă arta lirică şi balada înainte de a culmina cu o înălţare techno.
FRANŢA: Louane, „Maman”
Cântăreaţa şi actriţa Louane (pe numele său adevărat Anne Peichert), în vârstă de 28 de ani, cunoscută în Franţa în ultimii zece ani, va concura cu piesa „Maman”. În cele din urmă, vedeţi, eu mi-am construit viaţa (…) Ce mai faceţi? Vezi totul aici?”, cântă Louane, adresându-se mamei sale care a murit de cancer în 2014.
ŢĂRILE DE JOS: Claude, „C’est la vie”
Artistul pop Claude Kiambe, cunoscut sub numele de Claude, s-a născut în 2003 în Republica Democratică Congo şi a ajuns în Ţările de Jos ca refugiat la vârsta de 9 ani. „C’est la vie” este interpretat în engleză şi franceză, iar versurile o evocă pe mama lui Claude şi rezistenţa familiei sale.
ISRAEL: Yuval Raphael, „New Day Will Rise”
Yuval Raphael este o supravieţuitoare a festivalului Nova, atacată de mişcarea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie. Pentru Eurovision, ea cântă balada „New Day Will Rise”, un mesaj în engleză, ebraică şi franceză despre supravieţuirea după tragedie.
Ultimii zece câştigători
2024: Elveţia – Nemo, „The Code”
2023: Suedia – Loreen, „Tattoo”
2022: Ucraina – Kalush Orchestra, „Stefania”
2021: Italia – Maneskin, „Zitti E Buoni”
2019: Ţările de Jos – Duncan Laurence, „Arcade”
2018: Israel – Netta, „TOY”
2017: Portugalia – Salvador Sobral, „Amar Pelos Dois”
2016: Ucraina – Jamala, „1944”
2015: Suedia – Mans Zelmerlow, „Heroes”
2014: Austria – Conchita Wurst, „Rise Like A Phoenix”
Palmaresul pe ţări
7 victorii – Irlanda, Suedia
5 victorii – Marea Britanie, Franţa, Luxemburg, Ţările de Jos
4 victorii – Israel
3 victorii – Danemarca, Norvegia, Italia, Elveţia, Ucraina
2 victorii – Austria, Germania, Spania
1 victorie – Azerbaidjan, Belgia, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Monaco, Portugalia, Rusia, Serbia, Turcia, Iugoslavia.