Bombă cu încărcătură explozivă din al Doilea Război Mondial, descoperită în pădurea din Băile Felix

Un cetățean a alertat pompierii prin 112, luni, la amiază. Acesta a găsit muniția cu ajutorul unui detector de metale, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă prin explozie controlată.

Potrivit pompierilor bihoreni, este vorba despre o bombă de artilerie, de calibru 82 de milimetri, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial.

„Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor reaminteşte cetăţenilor care descoperă muniție sau elemente de muniții să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic”.

Pompierii amintesc că se interzice: „ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, introducerea muniţiilor în foc, topirea elementelor metalice de muniţii, tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte, demontarea focoaselor sau a altor elemente componente, folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Ministrului Grindeanu, anunț care vizează salariile și indemnizațiile angajațiilor de la Aeroportul Otopeni

Eliberarea ultimului ostatic american al Hamas – Israelul respinge o încetare a focului