Germania, ultimatum pentru Rusia: Mai sunt câteva ore pentru a accepta armistițiul – Ce ar urma pentru țara condusă de Vladimir Putin

Țările europene vor pregăti noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă rușii nu acceptă, până la sfârșitul zilei de luni, un armistițiu de 30 de zile, au transmis reprezentanții guvernului Germaniei, conform Mediafax.

„Ceasul ticăie”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german la o conferință de presă la Berlin, potrivit Reuters.

Armata ucraineană a anunțat că rușii au efectuat luni zeci de atacuri de-a lungul frontului din estul Ucraine, precum și un atac nocturn cu peste 100 de drone. De aceea, ucrainenii cred că rușii nu intenționează să oprească luptele.

Nu se știe cât de mare ar putea fi impactul noilor sancțiuni europene asupra Rusiei, mai ales dacă americanii nu se alătură demersului.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a părut să respingă propunerea în weekend atunci când a spus că un armistițiu ar putea fi posibil în urma unor negocieri directe Rusia – Ucraina de la Istanbul.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că va călători la Istanbul, unde îl așteaptă pe Vladimir Putin.

Sursa: www.stiripesurse.ro

O pană de curent lovește Londra! Traficul la metrou paralizat: opt stații au fost închise

AEP răspunde dezinformărilor din mediul online referitoare la operaţiunile efectuate în secţiile de votare în ziua alegerilor şi îndeamnă alegătorii să se informeze corect şi doar din surse oficiale pentru a se proteja împotriva manipulărilor