Aplicaţia a demonstrat o acurateţe ridicată atunci când rezultatele pe care le-a furnizat au fost comparate cu rezultatele autodeclarate ale hemogramelor complete obţinute de la 9.061 de utilizatori. Peste 1,4 milioane de utilizări ale aplicaţiei au permis, de asemenea, crearea unei hărţi în timp real a prevalenţei anemiei în Statele Unite, se menţionează în noul studiu, potrivit Agerpres.
Cercetătorii americani au declarat că natura neinvazivă şi uşor accesibilă a acestui instrument îl face să fie considerat o soluţie promiţătoare pentru depistarea şi monitorizarea anemiei pe scară largă, în special în medii cu resurse reduse.
Ei au subliniat, de asemenea, potenţialul aplicaţiei pentru urmărirea personalizată a sănătăţii, permiţându-le persoanelor cu anemie să îşi monitorizeze nivelurile de hemoglobină de-a lungul timpului.
Aplicaţia a fost dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea Emory din Atlanta şi de la Georgia Institute of Technology din acelaşi oraş american.
Potrivit site-ului Universităţii Emory, anemia este o afecţiune cronică a sângelui care afectează milioane de oameni la nivel naţional. Nu numai că provoacă oboseală, slăbiciune şi dificultăţi de respiraţie, dar este, de asemenea, un indicator al unei sănătăţi precare în general.
Screeningurile regulate pentru anemie pot descoperi probleme de sănătate mai importante, cum ar fi cancerul de colon şi bolile de rinichi, însă diagnosticarea precoce depinde de accesul la îngrijiri medicale şi la analize de sânge.