Alegeri în fieful lui Marcel Ciolacu: Romeo Lungu este noul lider al PSD Buzău

Demisia lui Lucian Romaşcanu din funcţia de preşedinte al PSD Buzău a venit în contextul în care, de la 1 iulie, acesta va activa ca membru la Curtea de Conturi Europeană, funcţie care presupune o totală independenţă politică.

”Astăzi am avut o Conferinţă judeţeană extraordinară, prilejuită de demisia mea din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Buzău. Este un pas emoţionant, dar necesar. Sunt convins că echipa care rămâne va duce mai departe partidul spre noi victorii electorale”, a declarat Romaşcanu.

Singurul care s-a înscris pentru a prelua filiala şi care a fost votat în unanimitate a fost deputatul Romeo Lungu.

La finalul conferinţei, noul preşedinte, Romeo Lungu, a subliniat că organizaţia trece printr-o perioadă de transformare: ”Este un moment propice pentru noi, ca partid, să ne reformăm. Am început deja un proces de deschidere şi de întinerire a structurilor, atât la nivel judeţean, cât şi naţional. Vom avea câte un tânăr specialist pe fiecare domeniu-cheie, de la sănătate la agricultură.”

În cadrul conferinţei, a fost votat şi un interimat la conducerea Consiliului Judeţean, în contextul în care Romaşcanu, care anul trecut a fost ales preşedinte, a demisionat şi din această funcţie.

Vicepreşedintele Adrian Petre este cel care va prelua atribuţiile de preşedinte interimar al CJ Buzău, măsură votată de asemenea în unanimitate.

”Adrian Petre este un om implicat, îl vedeţi zilnic în judeţ, printre oameni. Sunt convins că va duce mai departe proiectele începute”, a adăugat Lungu.

De la conferinţa de astăzi a lipsit primarul Constantin Toma, cel care imediat după primul tur de alegeri prezidentiale a declarat că atât Marcel Ciolacu, cât şi conducerea PSD trebuie să facă un pas îm spate, având în vedere că cel care a fost candidatul alianţei PSD,PNL, UDMR nu a reuşit să ajungă în turul doi.

Sursa: www.stiripesurse.ro

FCSB-Universitatea Craiova. Sărbătoare roș-albastră cu trofeul pe masă

Apartament cuprins de flăcări – zeci de locatari au fost evacuaţi din cauza fumului dens