Atenție sporită la alegeri: 76 de cazuri suspecte, în vizorul autorităților

30 de sesizări nu erau de competența Ministerului Afacerilor Interne și au fost trimise pentru soluționare către birourile electorale și Autoritatea Electorală Permanentă.

Din totalul de 76 de incidente sesizate, 9 nu s-au confirmat, iar alte 6 sunt în curs de cercetare, transmite Mediafax.

Patru persoane sunt cercetate pentru comiterea de fapte penale.

De exemplu, polițiștii dintr-o localitate din județul Ilfov fac cercetări după ce un membru al unui birou electoral al unei secții de votare a reclamat că a fost amenințat de locțiitorul președintelui secției de vot.

Într-o localitate din județul Brăila, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat oferă băuturi cetățenilor pentru a-i determina să voteze un anumit candidat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorilor.

Peste 43.000 de angajați ai MAI vor asigura climatul normal de siguranță la nivelul întregii țări, protecția celor peste 18.900 de secții de vot și verificarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.

Toate misiunile structurilor MAI legate de alegeri sunt monitorizate și coordonate prin Centrul Național de Conducere Integrată, care este în legătură permanentă cu centrele operaționale similare activate la nivelul Municipiului București și al fiecărui județ.

De asemenea, în sprijinul efectivelor din teritoriu au fost trimise de la București, forțe suplimentare.

Obligația de a lua măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții revine președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, care au atribuții și în afara secției de vot, în jurul secțiilor, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.

Cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar. Pentru exercitarea votului, documentul de identitate trebuie să fie valabil.

Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor cu sediul în București va avea program de lucru cu publicul și astăzi până la ora 21 pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu au documente valabile.

Ce nu ai voie să faci în ziua votului: reguli esențiale și sancțiuni

Soția lui ‘Bursucu”, implicată într-un accident rutier grav