Un bărbat de 54 de ani a fost rănit, duminică dimineaţă, după explozia unui element pirotehnic, în poligonul Smârdan din judeţul Galaţi. El a suferit răni la un braţ, fiind conştient. Victima este un cioban care se afla cu oile la păscut în zona poligonului militar.
UPDATE – Potrivit unor surse locale, bărbatul era cu oile la păscut în perimetrul poligonului militar de la Smârdan şi nu se cunosc detaliile exacte ale modului în care s-a produs deflagraţia. Ciobanul este rănit la o mână, iar viaţa nu îi este pusă în pericol. De altfel, el este cel care a sunat la 112 pentru ajutor, ulterior fiind transportat la spitalul din Galaţi.
ŞTIREA INIŢIALĂ – ”În jurul orelor 09:40, ISU Galaţi a intervenit de urgenţă în zona poligonului Smârdan cu un echipaj UTIM pentru acordarea de îngrijiri medicale şi prim-ajutor calificat pentru un bărbat în vârstă de 54 de ani, rănit în urma exploziei unui element de muniţie activ. Victima prezintă plagă la nivelul unui membru superior, conştientǎ”, a transmis, duminică, ISU Galaţi.
La locul incidentului se deplasează şi un echipaj pirotehnic, împreună cu un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Galaţi.