Papa Leon al XIV-lea își face apariția cu papamobilul pentru prima oară în Piaţa Sf. Petru: Zeci de mii de oameni l-au întâmpinat

Peste 10.000 de oameni s-au înghesuit în Piaţa Sf. Petru de la Vatican în această duminică, în aşteptarea Liturghiei solemne.

„Este o şansă grozavă să fiu aici. Acest lucru se întâmplă o dată în viaţă”, a declarat pentru EFE un credincios brazilian.

„Sunt aici pentru a-l sprijini pe Papa Leon; este o zi foarte importantă pentru Biserică”, a explicat un alt credincios italian.

Cu mai puţin de o oră înainte de începerea Liturghiei, grupuri de oameni credincioşi şi curioşi se află deja pe Via della Conciliazione, bulevardul principal care duce la Piaţa Vaticanului.

Steaguri din întreaga lume decorează străzile şi pieţele, adăugând o notă de culoare unei zile cu o atmosferă festivă.

În rândurile mulţimii se află şi mulţi reprezentanţi religioşi.

„Este o zi foarte interesantă. Începutul unui tot”, a comentat o călugăriţă, în timp ce Peter, un preot din Camerun care studiază la Roma, a explicat că participă la Liturghie „pentru a avea experienţa spirituală de a sărbători împreună cu Papa”. „Este o binecuvântare că se întâmplă în timp ce sunt la Roma”, a adăugat el pentru EFE.

La Vatican, practic blindat şi sub incidenţa unor măsuri de securitate semnificative, un aflux constant de credincioşi se îndreptau spre piaţă.

De la ora locală 6:00 (4:00 GMT), când au fost deschise punctele de acces, poliţiştii estimează că peste 10.000 de persoane au intrat deja în perimetrul blindat.

Credincioşi de toate vârstele şi naţionalităţile, mulţi turişti au vrut să profite şi de ocazia de a vizita Roma.

„Nu ştiu pe unde s-o iau, dar ştiu unde mă duc”, a declarat un turist englez oarecum dezorientat care dorea să ajungă în Piaţa Sf. Petru.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Mită electorală cu băutură: Bărbat cercetat penal pentru coruperea alegătorilor

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Jucători ai U BT Cluj, la vot, înaintea semifinalei cu CS Vâlcea: Viitorul are nevoie de joc colectiv atât pe teren, cât şi la urne!