ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Tanczos Barna: Comunitatea maghiară a dat dovadă de responsabilitate / Peste 90% dintre alegătorii din Harghita l-au preferat pe Nicuşor Dan / Ce procente s-au obţinut în celelalte judeţe cu comunităţi mari de maghiari

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna (UDMR), a transmis, în noaptea de duminică spre luni, un mesaj în care a mulţumit comunităţii maghiare care a dat dovadă de responsabilitate. În judeţul Harghita, Nicuşor Dan a obţinut peste 90%.

”Comunitatea maghiară a dat dovadă de responsabilitate. Nicuşor Dan a obţinut cel mai mare procent de voturi în judeţul Harghita. Mulţumim”, a transmis Tanczos Barna, într-un mesaj pe Facebook.

În Harghita, candidatul independent Nicuşor Dan a obţinut 90,75% dintre voturile exprimate, cel mai mare procent din ţară. Urmează tot judeţe cu comunităţi mari de maghiari – Covasna – cu peste 84%, dar şi Mureş, Bihor şi Satu Amre, care au peste 60%.

Alegătorii din judeţul Cluj l-au preferat pe Nicuşor Dan în proporţie de peste 70%.

De altfel, şi în primul tur Nicuşor Dan a câştigat alegerile în judeţul Cluj, iar judeţele cu comnunităţi mari de maghiari – Harghita, Covasna, Mureş, Bihor şi Satu Mare – au fost singurele unde candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR a căştigat alegerile.

După primul tur, UDMR a anunţat imefiat că susţine candidatura lui Nicuşor Dan.  

 

Discuție la ceas de seară între Emmanuel Macron și N. Dan: președintele francez a pus mâna pe telefon și i-a transmis felicitări noului președinte

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – George Simion îşi recunoaşte înfrângerea şi îl felicită pe Nicuşor Dan pentru câştigarea alegerilor: A fost voinţa poporului român. Acest război abia începe / Am fost singuri împotriva tuturor – VIDEO