UPDATE – Constanţa – Accident cu trei maşini în zona staţiunii Costineşti. O persoană a murit şi o alta a fost rănită

O persoană a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini, produs luni dimineaţă, pe DN 39, în judeţul Constanţa, în zona staţiunii Costineşti.

UPDATE – ”Astăzi, în jurul orei 6.30, poliţiştii Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN39, în zona Costineşti. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 3 autoturisme implicate”, transmite IPJ Constanţa.

 
Din primele cercetări, a reieşit faptul că o femeie de 33 de ani, care circula cu maşina pe prima bandă, dinspre Constanţa către Mangalia, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, a pătruns pe a doua bandă, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, acesta din urmă fiind proiectat pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit cu un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani. 

 
În urma impactului, bărbatul de 32 de ani a decedat, iar femeia de 33 de ani a fost transportată la spital.
 
”În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, precizează IPJ Constanţa.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Pe DN 39, în zona localităţii Costineşti, judeţul Constanţa, circulaţia rutieră este oprită pe sensul de mers către Mangalia, pentru a permite desfăşurarea intervenţiei la locul producerii unei coliziuni între 3 autoturisme.”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

O victimă a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital.

Valorile de trafic la locul producerii accidentuluii sunt în creştere.  

Familiile victimelor prăbuşirii a două avioane Boeing 737 MAX se opun unui acord care ar permite companiei să evite urmărirea penală

NBA: Oklahoma City Thunder a dispus de Denver Nuggets şi s-a calificat în finala Conferinţei de Vest