Traian Băsescu: O instituţie bizară, “COALIŢIA”. Populată de tot soiul de listaci cu funcţii în partide, a luat decizii catastrofale / Vreau să cred că preşedintele nu va permite funcţionarea unor fantome instituţionale care să substituie Guvernul

Fostul preşedinte Traian Băsescu vorbeşte, luni, într-o postare, despre instituţia bizară “COALIŢIA”, care a fost populată de tot soiul de listaci cu funcţii în partide şi a luat decizii catastrofale, pe care guvernele Ciucă şi Ciolacu le-au executat cu deplină iresponsabilitate. ”Vreau să cred că preşedintele nu va permite funcţionarea unor fantome instituţionale care să substituie Guvernul”, spune Băsescu, el menţionând că guvernul odată votat de Parlament devine o instituţie independentă de partide cu miniştri care se subordonează premierului şi nu partidelor şi care lucrează în interes national şi nu în interes de partid.

”O instituţie bizară, “COALIŢIA”. Această “COALIŢIE”, populată de tot soiul de listaci cu funcţii în partide, a luat decizii catastrofale pe care guvernele Ciucă şi Ciolacu le-au executat cu deplină iresponsabilitate. Oricât ai căuta în Constituţia României nu vei găsi o instituţie a Statului Român care să se numească “COALIŢIE” şi care să fie cea care coordoneză deciziile Guvernului României”, scrie fostul preşedinte Traian Băsescu pe facebook. El arată că, în schimb, de la art. 102 la art 115 Constituţia vorbeşte despre Guvernul României şi atribuţiunile sale. ”Vreau să cred preşedintele nu va permite funcţionarea unor fantome instituţionale care să substituie Guvernul României. Partidele trebuie să înţeleagă că guvernul odată votat de Parlament devine o instituţie independentă de partide cu miniştri care se subordonează premierului şi nu partidelor şi care lucrează în interes national şi nu în interes de partid. “COALIŢIA” a fost o fantomă a răului politic suprem”, menţionează Băsescu.

Nicuşor Dan a vorbit cu Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu: Cetăţenii Republicii Moldova vor avea în mine un partener de încredere şi un susţinător neobosit, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi dincolo de ea

Kremlinul anunţă că nu se află în pregătire niciun summit Putin-Trump şi că se aşteaptă la o muncă ”grea”, ”poate lungă” în vederea soluţionării conflictului din Ucraina