J. D. Vance recunoaşte un ”impas” în negocierile privind Războiul din Ucraina, înainte să plece din Italia, după ce a fost primit de Papa Leon al XIV-lea. ”Ascultă, eşti serios? Eşti realist?”, crede că-i va spune Trump, cu care a discutat la telefon, lui

Vicepreşedintele american J. D. Vance mărturiseşte luni că Washingtonul recunoaşte un impas în negocierile cu privire la Războiul din Ucraina, în timp ce preşedintele american Donald Trump se pregătea să discute la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează AFP.

”Suntem conţtirenţi de impas. Şi eu cred că preşedintele (american Donald Trump) îi va spune preşedintelui rus Vladimir Putin «ascultă, eşti serios? Eşti realist?»”, a declarat J. D. Vance luni unor jurnalişti în timp ce se pregăteas să părăsească Italia, după ce a fost primit de PapaLeon al XIV-lea.

Vicepreşedintele american a anunţat totodată că tocmai a discutat cu Donald Trump.

Un apel telefonic este în curs între Trump şi Putin

Căpitanul naţionalei feminine, Florentina Olar, şi mijlocaşul Ioana Bortan şi-au anunţat retragerea de la echipa naţională