Duminică, însă, participarea masivă la vot – cu peste 11,64 milioane de alegători prezenți – i-a permis lui Nicușor Dan, actualul primar general al Capitalei, să producă una dintre cele mai spectaculoase reveniri electorale din istoria recentă.
În turul al doilea, Nicușor Dan a strâns 6,168 milioane de voturi, depășindu-l pe George Simion cu aproximativ 830.000 de voturi. Având în vedere că în primul tur obținuse doar 1,97 milioane de voturi, este clar că a reușit să atragă peste 4,1 milioane de susținători suplimentari în etapa finală. Deși unii comentatori l-au prezentat drept unul dintre președinții cu cea mai solidă legitimitate electorală, performanța sa numerică este superioară doar celor obținute de Traian Băsescu în cele două mandate.
Pentru comparație, în alegerile din 1992, Ion Iliescu obținea un scor de 61% în turul al doilea împotriva lui Emil Constantinescu, adunând 7,39 milioane de voturi – un record care rămâne neîntrecut până astăzi. Constantinescu strânsese atunci 4,64 milioane de voturi, dintr-un total de 12,15 milioane de alegători prezenți.
Patru ani mai târziu, în 1996, Emil Constantinescu – candidatul Convenției Democrate – reușea să îl învingă pe Iliescu, după șase ani de conducere PSD, cu 7,057 milioane de voturi (54,41%). Ion Iliescu primea atunci 5,91 milioane de voturi, dintr-un total de 13,07 milioane de votanți prezenți.
În 2000, Ion Iliescu câștiga un nou mandat prezidențial, obținând 66,83% dintre voturi în turul al doilea, în fața lui Corneliu Vadim Tudor. Iliescu a fost votat de 6,69 milioane de români, în timp ce contracandidatul său a primit 3,32 milioane de voturi. La acele alegeri s-au prezentat puțin peste 10,1 milioane de alegători.
În 2004, Traian Băsescu câștiga alegerile în fața lui Adrian Năstase cu un avantaj de aproximativ 200.000 de voturi, obținând 51,23% și fiind votat de 5,12 milioane de persoane. Năstase primise 4,88 milioane de voturi, marcând una dintre cele mai strânse confruntări prezidențiale de până atunci.
Cinci ani mai târziu, în 2009, Traian Băsescu îl învingea la limită pe Mircea Geoană, diferența fiind de doar 70.000 de voturi. Băsescu obținea 5,27 milioane de voturi, iar Geoană – 5,2 milioane.
În turul al doilea al alegerilor din 2014, Victor Ponta obținea 5,264 milioane de voturi, o cifră insuficientă în fața lui Klaus Iohannis, care aduna 6,288 milioane de voturi (54,4%).
Klaus Iohannis avea să câștige un al doilea mandat în 2019, învingând-o categoric pe Viorica Dăncilă cu 66% din voturi. Președintele a fost susținut de 6,5 milioane de români, în timp ce candidata PSD a primit 3,33 milioane de voturi.
Cu cele 6,16 milioane de voturi obținute, Nicușor Dan depășește performanțele electorale ale ambelor mandate ale lui Traian Băsescu, dar rămâne sub nivelul atins de Ion Iliescu în 1992 și sub scorurile obținute de Klaus Iohannis în 2019 și Emil Constantinescu în 1996. Astfel, în ceea ce privește susținerea numerică, Dan se situează la mijlocul clasamentului președinților post-revoluționari, înregistrând totuși una dintre cele mai spectaculoase mobilizări de vot din turul al doilea.