Acest proces de la tribunalul din Munchen (sud) ilustrează încă o dată tensiunile existente între Germania şi Rusia, ţară bănuită că se află în spatele campaniilor de destabilizare a aliaţilor europeni ai Ucrainei.
Printre cei trei acuzaţi care deţin dublă cetăţenie rusă şi germană, Dieter S. est descris de acuzare drept creierul operaţiunii, el schimbând timp de câteva luni, începând din octombrie 2023, informaţii cu o persoană legată de serviciile de informaţii ruse în vederea comiterii unor acte de sabotaj pe teritoriul german.
Prezentat ca un fost combatant al unei miliţii armate separatiste proruse în estul Ucrainei, între decembrie 2014 şi august 2016, Dieter S. s-a declarat pregătit pentru atentate cu explozibil şi pentru incendii contra infrastructurii utilizate de armată şi unor obiective industriale.
De asemenea, el viza liniile de cale ferată utilizate pentru transportarea echipamentului militar al armatei germane.
Potrivit săptămânalului Der Spiegel, Dieter S. a strâns informaţii despre potenţiale ţinte din landul Bavaria, în special despre baza militară de la Grafenwohr, unde sunt instruiţi soldaţi ucraineni pentru a putea utiliza tancurile americane Abrams.
Ceilalţi doi acuzaţi, Alexander J. şi Alex D., l-au ajutat pe Dieter S. ulterior, începând din martie 2024, să spioneze diferite ţinte potenţiale.
Dieter S. ar fi realizat filmat şi fotografiat transporturi militare, iar apoi imaginile respective le-ar fi transmis unor membri ai serviciilor secrete ruse. Germania este cel mai mare furnizor de arme european pentru Kiev.
Arestarea lui Dieter S. şi Alexander J., în aprilie 2024, a provocat un scandal în Germania: şefa diplomaţiei germane de la acea vreme, Annalena Baerbock, l-a convocat pe ambasadorul rus la Berlin pentru a-i transmite în termeni fermi că guvernul nu îi va permite lui Vladimir Putin ”să aducă teroarea în Germania”.
Rusia a replicat denunţând acuzaţii ”absurde şi ridicole” şi absenţa unor ”probe”.
Potrivit calendarului tribunalului din Munchen, care a programat peste 40 de audieri, verdictul în acest caz nu este aşteptat înaintea lunii decembrie.