Anunţul că fostul preşedinte american Joe Biden are cancer a reînviat întrebările cu privire la amploarea problemelor sale de sănătate în timpul mandatului său, preşedintele Donald Trump afirmând că Biden ar fi trebuit să fie mai transparent cu publicul şi sugerând că diagnosticul era cunoscut mai demult, relatează Reuters.
„Sunt surprins că publicul nu a fost informat cu mult timp în urmă, pentru că pentru a ajunge în stadiul 9 presupune mult timp”, a declarat Trump reporterilor, luni, relansând speculaţiile potrivit cărora cei din jurul său ar fi ascuns problemele de sănătate ale predecesorului său.
Trump şi-a exprimat compasiunea pentru fostul preşedinte, duminică, într-o postare pe social media, după ce biroul lui Biden a anunţat că acesta a fost diagnosticat vineri cu un cancer de prostată „agresiv”, care s-a răspândit la oase.
Cancerele care s-au răspândit, sau metastazat, sunt considerate ca fiind de stadiul 4, avansat. Scorul Gleason evaluează agresivitatea cancerelor de prostată pe o scară de până la 10. Cancerul de prostată – o glandă situată în apropierea vezicii urinare – este cel mai frecvent cancer la bărbaţi şi este a doua cauză de deces prin cancer în această populaţie.
Remarcile lui Trump şi ale altor republicani au readus în atenţie sănătatea fostului preşedinte democrat, în vârstă de 82 de ani, odată cu publicarea unei cărţi care detaliază îngrijorarea generală existentă în rândul consilierilor şi al persoanelor din interiorul Partidului Democrat cu privire la acuitatea mintală a lui Biden în timp ce acesta urmărea realegerea, în 2024.
Unele fragmente din carte au generat noi întrebări cu privire la faptul dacă au fost ascunse publicului american informaţii esenţiale despre capacitatea lui Biden de a servi la Casa Albă. Cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Biden au respins aceste preocupări, afirmând că Biden era pe deplin capabil să ia decizii importante.
„De ce poporul american nu a avut o idee mai bună despre starea sa de sănătate?” a declarat reporterilor vicepreşedintele JD Vance la finalul unei călătorii la Roma. „De ce nu a avut poporul american informaţii mai exacte despre cu ce se confrunta de fapt? Este o chestiune serioasă”, a adăugat Vance.
Un purtător de cuvânt al lui Biden nu a răspuns la o solicitare de comentarii.
Biden a apărut la televiziune pentru a respinge acuzaţiile potrivit cărora capacitatea sa mintală s-ar fi diminuat în timpul mandatului său dintre 2021 şi 2025. „Nu există nimic care să susţină acest lucru”, a declarat el pe 8 mai la emisiunea „The View” de la ABC News.
Biden, cea mai în vârstă persoană care a ocupat vreodată funcţia de preşedinte, a fost nevoit să renunţe la candidatura sa pentru realegere în iulie anul trecut, după ce o prestaţie şubredă la o dezbatere împotriva lui Trump i-a erodat sprijinul în rândul colegilor democraţi. Vicepreşedintele lui Biden, Kamala Harris, şi-a lansat atunci candidatura proprie, dar a pierdut în faţa lui Trump în alegerile din noiembrie 2024.
MEDICI SURPRINŞI
Majoritatea cancerelor de prostată sunt depistate într-un stadiu incipient.
„Aş presupune că fostul preşedinte îşi face un control medical foarte amănunţit în fiecare an”, a declarat Dr. Chris George, director medical al programului pentru cancer de la Northwestern Health Network. „Mi-e cam greu să cred că a făcut (un test de sânge) în ultimul an, care a fost normal”, a adăugat el.
Dr. Herbert Lepor, urolog la NYU Langone Health, a declarat că, având în vedere opţiunile de screening disponibile, „este un pic neobişnuit în epoca modernă să se detecteze cancere în acest stadiu avansat”.
Aproximativ 70% din cazurile de cancer de prostată au fost diagnosticate înainte ca acestea să se răspândească la alte organe, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA.
Ghidurile din SUA nu recomandă însă analiza de sânge specifică pentru depistare (PSA) în cazul bărbaţilor de peste 70 de ani şi nu este clar dacă examenul prezidenţial anual ar fi inclus aceste teste.
Noua carte, „Original Sin”, scrisă de jurnaliştii Jake Tapper şi Alex Thompson, a pus accentul pe acuitatea mintală a lui Biden în ultimele luni ale mandatului său.
„A fost o greşeală pentru democraţi să nu asculte alegătorii mai devreme”, a declarat duminică la NBC senatorul american Chris Murphy din Connecticut, un potenţial candidat democrat la preşedinţia din 2028.
Luni, nepoata fostului preşedinte, Naomi Biden, a calificat cartea drept un „nonsens politic” şi „un pachet de minciuni”.
Joe Biden, care a fost cel mai în vârstă preşedinte american din istorie, a negat recent că ar fi suferit un declin cognitiv la finalul mandatului său. „După ce m-am retras din cursa prezidenţială, am fost încă preşedinte timp de şase luni şi am făcut o treabă bună”, a declarat el în interviul de la ABC.
Biden nu s-a confruntat cu nicio concurenţă serioasă pentru nominalizarea democrată din 2024, iar liderii partidului au garantat în mod repetat capacitatea sa de a îndeplini un al doilea mandat de patru ani, chiar dacă 74% dintre americani credeau în ianuarie 2024 că este prea bătrân pentru această funcţie, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.
VAL DE SIMPATIE
Diagnosticul de cancer al lui Biden a atras un val de simpatie din partea susţinătorilor şi rivalilor deopotrivă. Biden a mulţumit publicului, în numele soţiei sale şi al său, pentru sprijinul acordat, într-o postare pe reţelele sociale publicată luni dimineaţă. „Cancerul ne atinge pe toţi. Ca mulţi dintre voi, Jill şi cu mine am învăţat că suntem mai puternici în situaţii grele. Vă mulţumim pentru că ne ridicaţi moralul cu dragoste şi încurajare”, a spus el.
„Preşedintele şi familia sa evaluează opţiunile de tratament împreună cu medicii săi”, a precizat biroul lui Joe Biden într-un comunicat.
Familia Biden a mai avut de-a face cu cancerul, fiul cel mare al fostului preşedinte, Beau, murind de cancer cerebral în 2015, la vârsta de 46 de ani. În timpul mandatului său, democratul a lansat o iniţiativă majoră de cercetare şi finanţare menită să reducă decesele legate de cancer cu 50% în 25 de ani.
Mesajele de susţinere au curs după anunţarea diagnosticului. Actualul preşedinte Donald Trump s-a declarat iniţial „întristat” de veste, urându-i „însănătoşire grabnică” predecesorului său, de ale cărui capacităţi fizice şi cognitive şi-a bătut joc ani la rând.
„Joe este un luptător”, a asigurat fosta vicepreşedinte Kamala Harris, care s-a aruncat în cursa prezidenţială din 2024 după retragerea lui Joe Biden.
Regele Charles al III-lea, care suferă el însuşi de cancer, i-a scris o scrisoare democratului, potrivit Palatului Buckingham.