Germania înregistrează un excedent comercial de aproape 18 miliarde de euro în relația cu SUA

Conform datelor publicate marţi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), exporturile Germaniei către SUA – inclusiv vehicule, componente auto şi echipamente – s-au ridicat la 41,2 miliarde de euro în primele trei luni din acest an, în timp ce importurile din Statele Unite, cum ar fi ţiţei, gaze naturale şi boabe de soia, au totalizat 23,5 miliarde de euro, potrivit Agerpres.

Ca rezultat, excedentul comercial al Germaniei pe relaţia cu SUA a urcat la 17,7 miliarde de euro, de la 16,7 miliarde de euro în primul trimestru din 2024.

Al doilea cel mai ridicat excedent comercial al Germaniei este pe relaţia cu Franţa – 12,8 miliarde de euro în primul trimestru din 2025.

Aproximativ 10,4% din exporturile Germaniei au mers spre SUA în 2024, adică exporturi cu o valoare de 161,3 miliarde de euro, sau 183,3 miliarde de dolari, ceea ce face din SUA cea mai importantă destinaţie pentru exporturile germane, a anunţat recent Oficiul federal de statistică (Destatis). SUA au fost, de asemenea, cel mai mare partener comercial al Germaniei, atât pentru exporturi cât şi pentru importuri, luând acest titlu înapoi de la China, care l-a deţinut între 2016 şi 2023.

Germania este mai expusă la tarife decât multe state comparabile din UE, din cauza importanţei sectorului manufacturier şi a dependenţei sale de vânzările peste hotare. Parlamentarii germani au reacţionat la nevoia de a stimula economia printr-un fond, în valoare de mai multe sute de miliarde de euro, destinat investiţiilor în noi infrastructuri precum şi investiţiilor în apărare.

Germania: Putin nu este cu adevărat interesat de pacea în Ucraina

Consiliul Concurenței pune lupa pe piața auto: șase investigații lansate